RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Taxa auto creste cu 10% la Euro 4 si Euro 3 si scade cu 60-90% la Euro 2, Euro 1 si non-euro

Guvernul a definitivat forma noii taxe auto, aplicata sub forma timbrului de mediu, cu o formula de calcul diferita, care conduce la o crestere in medie de aproximativ 10% a sumei de plata pentru masinile Euro 4 si Euro 3 si o scadere cuprinsa intre 60% si 90% pentru masinile Euro 2, Euro 1 si non-euro.

 

Conform noii formule de calcul, suma de plata va scadea cu 60% pentru Euro 2, cu 80% pentru Euro 1 si cu 90% pentru non-euro, potrivit Mediafax.

Cuantumul taxei pentru masinile non-euro, Euro 1 si Euro 2, cu tehnologii mai invechite, va fi totusi mai mic decat cel actual, mergandu-se pe ideea ca aceste masini au o durata scurta de functionare si, deci, vor polua pentru un interval mai mic.

  

Intr-un document elaborat de Ministerul Mediului si transmis presei se arata ca taxa va ramane la aceleasi cote pentru masini Euro 5, in timp ce pentru Euro 6, masini hibride si electrice, nu va fi platit nimic.

In acelasi timp, insa, acelasi document include si un tabel cu scaderi de taxe pentru masini tip Euro 5, cu exceptia modelului Dacia Logan, cu o emisie mai mare de CO2, unde taxa creste.

Astfel, pentru o masina Dacia Duster Euro 5 de 1461 cmc , fabricata in 2012 si cu emisie 130 de CO2, taxa de platit va scadea de la 164 de euro la 119 euro, in timp ce pentru un Volkswagen Golf 1390 cmc Euro 4, emisie 161 CO2, fabricata in intervalul 2001-2003, taxa va creste de la 147 de euro la 264 de euro.

Pentru masinile second-hand inmatriculate in 2012, taxa creste in majoritatea cazurilor: 

– VW Golf 4 1390 cmc, 161 CO2, Euro 4 din 2002-de la 189 euro la 339 euro; 

– VW Golf 4 1390 cmc, 161 CO2, Euro 4 din 2003, de la 238 euro la 452 euro; 

– Opel Astra 1598 cmc, 171 CO2, Euro 4 din 2001/2002/2003 -de la 222 euro la 354 euro;

– Opel Astra 1598 cmc, 171 CO2, Euro 4 din 2002- de la 285 euro la 455 euro; 

– Ford Focus 1560 cmc, 127 CO2, Euro 4 din 2004/2005/2006 -de la 293 euro la 336 euro; 

– Ford Focus 1560 cmc, 127 CO2, Euro 4 din 2005 -de la 338 euro la 388 euro; 

– VW Polo 1390 cmc, 154 CO2, Euro 4 din 2004 – de la 272 euro la 414 euro;

– VW Polo 1390 cmc, 154 CO2, Euro 3 din 2004 -de la 905 euro la 1.243 euro.

Pentru masinile tip Euro 3, Euro 2 si non-euro, taxa scade de la 1.830 de euro la 1.657 de euro la masini precum VW Passat 1896 cmc, 154 CO2, Euro 3 din 2004, de la 1.593 euro la 684 euro pentru Dacia Super Nova 1475 cmc, Euro 2 din 2001 si de la 3.321 euro la 363 euro pentru Dacia 1397 cmc, non-euro din 1990.

Timbrul de mediu va fi aplicat numai masinilor tip M1 (destinate transportului de persoane care au, in afara scaunului conducatorului, cel mult opt locuri pe scaune), nu si celorlalte tipuri de vehicule, precum tiruri, autocare sau microbuze, pentru care va fi achitata in continuare actuala taxa auto.

Modificarile sunt argumentate de Guvern prin faptul ca actuala formula avea valori disproportionat de mari pentru anumite zone de poluare, care nu tineau cont de puterea de cumparare a romanilor, continea in calculul sau, in afara de emisia de CO2, si capacitatea cilindrica (desi acest criteriu era deja taxat la impozitul pe masina, platit la administratia locala), era discriminatorie si atragea amenintari cu infringementul din partea UE.

Prin aplicarea timbrului de mediu, Fondul de Mediu este estimat sa creasca fata de 2012 cu 100 de milioane de lei, daca romanii vor cumpara aceleasi tipuri de masini.

 În cazul masinilor înmatriculate înainte de 2007, Guvernul a ajuns la concluzia ca o scutire exclusiv pentru aceste masini nu se poate realiza, deoarece ar constitui discriminare, astfel ca solutia pentru care s-a optat este recalcularea cotelor pentru masinile vechi, în functie de perioada de viata, astfel încat suma de plata sa scada. Pentru masinile scoase din Romania si înmatriculate în alte tari, se restituie o parte din taxa platita, ca parte reziduala a acesteia (calculata în functie de perioada de utilizare). Timbrul de mediu va fi calculat în principal în functie de emisia de CO2, luat în calcul în întregime pentru timbru fata de 30% în legea în vigoare, înscrisa în cartea de identitate a masinii sau documentele de omologare. Timbrul va fi platit o singura data, la prima înmatriculare pe piata din Romania sau la prima transcriere. În cazul proprietarilor de masini care au dat statul în judecata pentru restituirea taxei încasate ilegal, daca acestora li s-a restituit contravaloarea taxei, precum si a celor care au înmatriculat autoturismele fara achitarea taxei, noul timbru va fi platit la prima vanzare a masinii. Modificarile sunt argumentate de Guvern prin faptul ca actuala formula avea valori disproportionat de mari pentru anumite zone de poluare, care nu tineau cont de puterea de cumparare a romanilor, continea în calculul sau, în afara de emisia de CO2, si capacitatea cilindrica (desi acest criteriu era deja taxat la impozitul pe masina, platit la administratia locala), era discriminatorie si atragea amenintari cu infringementul din partea UE.

(sursa: adevarul.ro)

Related posts

Fără bani în plus pentru concerte din bani publici. Guvernul adoptă o nouă OUG de reducere a cheltuielilor

Redacția

Zelenski anunţă că a avut o primă şedinţă cu noua conducere a Armatei/ Primele decizii

Redacția

VIDEO Trump îi confundă pe Obama și Biden pentru a șaptea oară în scurt timp

Redacția
Încarcă...