RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Tânărul care a murit în accidentul produs între Cozmești și Mogosești-Siret nu avea permis de conducere, iar autoturismul era furat

Sfârșit tragic pentru un tânăr în vârstă de 21 de ani din comuna Hălăucești! Acesta și-a pierdut viața în urma unui grav accident de circulație. Tragedia a avut loc sâmbătă, 26 mai. Tânărul a intrat cu autoturismul într-un cap de pod. În urma impactului, a rămas inconștient și încarcerat.

”În seara zilei de 25 mai a.c., în jurul orei 20:00, poliția a fost sesizată cu privire la faptul că de pe raza comunei Hălăucești a fost sustras un autoturism. La scurt timp, un alt apel la 112 anunță faptul că în afara localității Cozmești a avut loc un accident rutier.Din primele cercetări efectuate de polițiști a rezultat faptul că un tânăr, de 21 de ani, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, moment în care ar fi intrat în coliziune cu un cap de pod, ulterior ricoșând pe partea carosabilă. În urma manevrelor de resuscitare, cadrele medicale prezente la fața locului au constatat decesul tânărului.Totodată, din verificările efectuate a rezultat faptul că acesta nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul pe care îl conducea era cel sustras. În cauză sunt efectuate cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și furt în scop de folosință.”, conform Biroului de Presă din cadrul IPJ Iași.

La fața locului s-au deplasat echipaje ale Poliției Rutiere, de la SAJ, cu o ambulanță de tip C, iar de la  Secția de Pompieri Pașcani două autospeciale de intervenție și stingere cu modul de descarcerare și acordarea primului ajutor calificat.

Victima a fost scoasă din autoturism. Echipajul medical sosit la locul solicitării a executat manevrele de resuscitare cardio-pulmonară tânărului, însă din păcate a fost declarat decesul.

  

Related posts

Fost director de școală din Pașcani, găsit mort într-un garaj, alături de un amic (Video)

Marius Parteni

Ruginoasa: În avans de ziua lui a primit cadou un topor în cap

Ema Roman

Bărbat prins de polițiști în timp ce fura dintr-o societate comercială din Pașcani

Teona Gherasim
Încarcă...