RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Actualitatea satelorPoliție

Tânăr prins la volan fără permis în comuna Ciohorăni

Joi noapte, 30 ianuarie 2025, polițiștii Secției nr. 6 Poliție Rurală Pașcani au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr de 23 de ani, pe raza comunei Ciohorăni.

În urma verificărilor efectuate în baza de date, s-a constatat că tânărul avea suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.

„În noaptea de 30 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 6 Poliție Rurală Pașcani au oprit pentru control, în comuna Ciohorăni, un autoturism condus de un tânăr de 23 de ani. 

  

În urma verificărilor în baza de date s-a constatat faptul că tânărul avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, a transmis IPJ Iași.

Related posts

Incendiu puternic la o casă din Cristești!  Pompierii au intervenit de urgență (VIDEO)

Denisa Mădălina Pițel

Zeci de amenzi aplicate în urma acțiunii polițiștilor din acest weekend

Răzvan Grecu

Simionescu, tartorul Hârlăului: şi-a luat pământ abuziv şi l-a vândut pe 12.000 de euro

Redacția
Încarcă...