RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Tânăr înjunghiat în piept, după o altercaţie la un bar din Mogoşeşti Siret

Noaptea trecută s-a dovedit a fi nefastă pentru un băiat de numai 23 de ani din localitatea Stolniceni Prăjescu. Acesta şi-a văzut moartea cu ochii după ce a fost înjunghiat de două ori, în piept.

Asta s-a întâmplat în vecinătatea unui bar din comuna Mogoşeşti Siret, în jurul orei 1.00. Se pare că Florin Nicuşor B. a avut o altercaţie aprinsă cu barmanul de acolo, însă nu se ştie dacă acesta a fost cel care l-a înjunghiat.

Un echipaj de prim ajutor EPA  a preluat victima din stradă şi a transportat-o la spital. Tânărul era conştient însă cele două plăgi înjunghiate au făcut să se acumuleze aer în spaţiul dintre plămâni şi peretele toracic, lucru extrem de periculos, după cum declară medicii. Acum acesta se află internat la Spitalul de Chirurgie Toracică din Iaşi.

  

În acelaşi timp, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru lovire şi alte violenţe. Urmează să se stabilească cu exactitate întreaga situaţie de fapt şi să se dispună măsurile legale.

Tot în cursul nopţii trecute, la spital a ajuns un bărbat de 53 de ani din Slobozia, comuna Sireţel, adus de asemenea de către EPA, dintr-un loc public. Acesta prezenta o contuzie toraco-abdominală şi un traumatism cranio cerebral cu pierderea cunoştinţei.  În acest caz nu a fost făcută nicio plângere.

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Doi bărbați reținuți în urma unui scandal cu amenințări și port ilegal de armă albă

Redacția

De la 1 ianuarie toți șoferii vor fi obligați să facă testul de somnologie

Redacția

ÎN SERVICIUL COMUNITĂȚII, DE CRĂCIUN

Redacția
Încarcă...