News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Tânăr din Lespezi depistat de polițiști pe motoscuter fără permis

Un tânăr din localitatea Lespezi s-a ales cu dosar penal. M. Doru, de 19 ani conducea un motoscuter, pe raza comunei Sireţel, fără a poseda permis de conducere.

În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări faţă de acesta, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

D. Vasile, de 38 ani, din comuna Sireţel, a fost identificat de polițiști în timp ce transporta material lemnos, fără a avea asupra sa documente de provenienţă sau transport.   Faţă de acesta s-a luat măsura sancţionări contravenţionale conform Legii nr. 171/2010 cu suma de 2.000 lei. Aceștia au fost depistați în cadrul unei acțiuni a polițiștilor pășcăneni în data de 17 aprilie,

  

 Aceștia au desfăşurat activităţi specifice în târgul organizat în comuna Hălăuceşti şi Lespezi, în vederea prevenirii comerţului ilegal cu produse alimentare şi nealimentare, a faptelor de evaziune fiscală şi pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice. Au fost controlate 25 autovehicule, au fost verificaţi 15 agenţi economici. Au fost aplicate 9 sancţiuni contravenţionale, dintre care 6 la Legea 12/1990, 1 la Legea 61/1991, 1 conform HG 984/2005 şi 1 la Legea 171/2010. Valoarea sancţiunilor aplicate este de 5500 lei. A fost constată o infracţiune pt. conducerea de către o persoană a unui vehicul fără permis de conducere.

  Citește și: {loadposition articlescategoryload}

 

Related posts

Amenzi mai mari pentru vecinii gălăgioși. Ce riscă cei care dau cu bormașina sau ascultă muzică prea tare în timpul orelor de liniște

Redacția

Femeia ucisă de soț reclamase înainte, de 17 ori, la poliție agresiunile bărbatului

Redacția

Poliția ieșeană are BMW-uri, dar nu are cine să le conducă. Poliţiştii trebuie să aibă cursuri speciale de condus defensiv

Redacția
Încarcă...