News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Talibanii, primiţi în Rusia / Moscova cere colaborare și vrea să apară ca un protector al zonei

După o reuniune în Qatar cu occidentalii, apoi o întâlnire în Turcia săptămâna trecută, talibanii și-au continuat baletul diplomatic în Rusia. Moscova l-a primit pe talibanul Abdul Salam Hanafi, miercuri, cu ocazia unei întâlniri cu 10 ţări, printre care China, Pakistan şi Iran, potrivit France 24.

La această întâlnire, prima de acest gen de la schimbarea regimului în Afganistan, Moscova doreşte să apară ca un protector al regiunii şi să le arate talibanilor îngrijorarea sa faţă de dezvoltarea grupărilor jihadiste şi pericolul unei crize umanitare.

Rusia, China şi Iranul au cerut miercuri să se colaboreze cu talibanii în Afganistan pentru a asigura ”stabilitatea” în regiune, în timp ce au solicitat acestora să pună în aplicare ”politici moderate”, relatează AFP.

”Preocupate de activitatea unor organizaţii teroriste interzise în Afganistan, părţile şi-au reafirmat dorinţa de a continua să promoveze securitatea în ţară pentru a contribui la stabilitatea regională”, au scris cele trei state într-o declaraţie comună difuzată la încheierea discuţiilor.

  

Ministrul rus al afacerilor externe, Serghei Lavrov, a recunoscut “eforturile” talibanilor de a stabiliza Afganistanul, subliniind că riscul “terorist” care provine din această ţară ameninţă toată regiunea. “Recunoaştem eforturile întreprinse pentru a stabiliza situaţia politico-militară”,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Alţi 283 de cetăţeni români au revenit în ţară din Israel, inclusiv prin Iordania

Redacția

OFICIAL Roberto Mancini preia o nouă echipă națională, după despărțirea de Italia

Redacția

Elon Musk spune că îi va trimite o medalie de argint lui Jeff Bezos după l-a detronat din nou din poziția de cel mai bogat om din lume

Redacția
Încarcă...