
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan a fost prezent în „Duminica Tomii” la sărbătoarea comunității din Pașcani, prilej de resfințire a lăcașului de cult închinat ”Sfântului Mare Mucenic Gheorghe”. Sute de credincioși au luat parte la marele eveniment.
La primele ore ale dimineții a început slujba de sfințire oficiată de ÎPS Teofan, alături de un sobor de preoți și diaconi, fiind urmată de slujba Sfintei Liturghii oficiată pe un podium amenajat în curtea lăcaşului de cult, frumos împodobit cu flori. Membrii Coralei ”Armonia” din Constanța au oferit răspunsurile liturgice. În tot acest timp, credincioşii prezenţi au avut posibilitatea de a se ruga în Sfântul Altar și a fi miruiți. Părintele paroh, Dumitru Cristea, a primit Crucea Sfântului Ierarh Dosoftei, în semn de aprecierea pentru toată activitatea desfășurată, iar părintele coslujitor Cristinel Hărmănescu a fost numit iconom stavrofor. La finalul Sfintei Liturghii, Părintele Protopop Pavel Postolachi a dat citire hrisovului de sfințire. Distincții de vrednicie au primit și principalii noi ctitori ai lăcașului de cult.
În uma resfințirii, biserica are un nou hram: Acoperământul Maicii Domnului, sărbătoare care este marcată pe 1 octombrie.Intrată în reparații din anul 2012, Biserica “Sfântul Gheorghe” din Fântânele a căpătat o altă înfățișare.Au fost făcute lucrări ample de extindere, supraînălțare și consolidare. A fost făcută recepția picturii în frescă din interior, în stil bizantin, specifică bisericilor ortodoxe, realizată de pictorul Constantin Diaconescu din Dorohoi, refacerea catapetesmei prin pictarea icoanelor de către pictorul iconar Cristi Covrig. A fost instalat un sistem de încălzire prin pardoseală cu o eficienţă crescută faţă de cel tradiţional
Precizăm că prima Biserică “Sfântul Gheorghe” din Fântânele a fost sfințită în anul 1955, de către Mitropolitul Sebastian Ruslan.


