Actorii Trupei Millo de la Colegiul Sadoveanu se întrec pe sine la fiecare reprezentanţie pe care o au pe scenă. Astăzi, tinerii, au dat viaţă personajelor din povestirile pestriţe ale lui Cehov, iar o elevă de clasa a VII-a, a cântat două melodii ruseşti. Au avut un public spectator numeros, format din elevi ai şcolii, care au savurat fiecare scenă.
Tinerii şi-a luat rolul în serios, au arătat profesionalism şi dedicare, iar la final, ne-au spus că le-a plăcut enorm, deşi unii s-au transpus în personaje total diferite faţă de felul lor de a fi.
A fost un spectacol pe cinste, iar trupa Millo promite multe, în continuare. De trei ani, membrii acesteia au devenit o mică familie, ai cărei piloni de susţinere necontenită sunt profesoarele Anca Aparaschivei şi Mărioara Preutu, cu, care adolescenţii se înţeleg din priviri.
Timpul îşi urmează cursul, iar atunci când unii dintre actori îşi îndreaptă paşii spre facultate, vin alţii în locul lor, la fel de buni, la fel de entuziasmaţi.
“Trupa Millo activează de trei ani. A fost iniţiată de Raluca Chiţescu, care acum este studentă în Marea Britanie. Avem elevi de la profilul Ştiinţe ale naturii, copii premianţi, care participă la diverse concursuri şi ne reprezintă şcola cu cinste. Noi am participat la mai multe evenimente, cum ar fi Festivalul Hai la Teatru, Festivalul Fericirii, şi am avut un spectacol şi la Tabăra de la Muncel. Ne dorim ca trupa Millo să devină un brand al şcolii, muncim pentru asta, atât eu cât şi colega mea, doamna Mia Preutu. Alegem texte din literatura universală, ne dorim să încurajăm lectura, bunul gust, şi să-i facem pe elevi curioşi”, a precizat Anca Aparaschivei.
Anca Aparaschivei, profesoară de limba franceză, îşi doreşte să pună bazele unei ramure a trupei Millo care să joace piese în limba lui Molière. Motivaţia vine dintr-o experienţă de acest gen, pe care trupa a avut-o prin participarea la un festival de la Iaşi: “Dorinţa mea este să facem o ramură a trupei Milo care să joace în limba Franceză. Noi am participat acum doi ani la Festivalul Teatru sub Castani organizat de Colegiul Eminescu. A fost o experienţă, iar anul viitor, în mai, voi participa din nou cu elevii, probabil tot cu un text clasic”.
Din trupa Millo fac parte:
Denisa Leagăn – clasa a X a A
Andreea Dohotariu – clasa a X a F
Cornel Moisii – clasa a XII a G
Romina Luca – clasa a X a G
Ştefan Enache – clasa a XII a G
Adrian Coman – clasa a X a E
Gabriel Şerban – clasa a X a E
Bogdan Asmarandi – clasa a X a C
Mona Ţicămucă – clasa a XI a A
Alin Chihaia – clasa a X a D
Sergiu Târpescu – clasa a V a A
Marina Sîrghie – clasa a VII a A


