News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social

Sesiuni lunare științifice la Spitalul Municipal de Urgență Pașcani

Începând de astăzi, la Spitalul Municipal de Urgență s-a redeschis o tradiție  veche de câțiva ani. Vor avea loc prezentări științifice medicale unde doctorii își pot exprima în fața celorlalți colegi cunoștințele despre domeniul său. Această sesiune este una benefică pentru unitatea sanitară.

„La Spitalul municipal Pașcani, mai ales că este un spital de urgență, am reînnodat o tradiție și anume aceea de prezentări științifice, a referatelor profesionale mai exact, motivat de faptul că am crescut ca și grad. Mai bine zis, ca nivel de competență pe de-o parte, pe de altă parte mulți colegi tineri, care au cunoștințe proaspete, au entuziasmul de a face o prezentare științifică. Avem mulți medici care participă cu lucrări și postere la congrese naționale și internaționale și am considerat că este foarte util să facem așa cum făceam până acum 5-6 ani. Dimineață, imediat după raportul de gardă, a avut loc o sesiune a dr. Coșman care a prezentat o lucrare foarte interesantă, dar extrem de profesională. Este vorba despre „Cancerul mamar la bărbați”. Foarte mulți colegi sunt dornici să participe cu referate la aceste sesiuni de comunicări științifice, colegi care vor să ne vorbească despre stilul de viață sănătos, despre schemele modificate de terapie în diverse afecțiuni digestive. Avem o listă deschisă de câteva luni pentru astfel de referate științifice. Este un lucru foarte bun pentru că se face schimb de experiență, se poate vorbi pacienților despre ce aflăm în astfel de întâlniri și putem să ne pronunțăm și să ne canalizăm mai atent către diagnosticul corect al bolnavului”, a declarat dr. Diana Acsinte, purtătorul de cuvânt al Spitalului Municipal de Urgență Pașcani. Sesiunile vor avea loc lunar după terminarea raportului de gardă.

 Citește și: {loadposition articlescategoryload}

  

 

 

Related posts

Ciolacu: Vom stabili o foaie de parcurs privind concediile medicale pentru boli grave şi femeile însărcinate / Concediile medicale sunt impozitate cu 10% începând din luna ianuarie / Decizia, așteptată în ședința de Guvern de săptămâna viitoare

Redacția

Tichete de activități casnice, oferite angajaților ca beneficiu extrasalarial. Ce avantaje fiscale ar avea angajatorii

Redacția

Falsificatorii de sfinţi: Calendare ortodoxe “piratate” cu sărbători nelegale

Redacția
Încarcă...