

Temperaturile ridicate și lipsa precipitațiilor au favorizat creșterea numărului de incendii astfel că, în prima jumătate a acestui an, s-au înregistrat 367 de incendii față de 48 în primul semestru din anul 2023!
Incendiile au afectat 3.365,31 hectare fond forestier, din care 3.264,86 hectare fiind incendii de litieră.

Cele mai numeroase incendii, 105, s-au înregistrat în fondul forestier administrat de către Direcția Silvică Gorj, urmată de direcțiile silvice Prahova, cu 27 de incendii, Mehedinți și Vâlcea, cu câte 24 de incendii în fondul forestier.
În aceste incendii au fost distruși arbori cu un volum cumulat de 209 metri cubi, de asemenea fiind distruși și 90.883 de puieți forestieri, valoarea totală a pagubelor ajungând la 393.094 lei.

Toate aceste suprafețe afectate de incendii vor fi refăcute de către Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, prin lucrări de regenerare a pădurilor.
“Facem un apel către cetățeni să fie responsabili, să nu mai incendieze miriștile, să nu lase focul nesupravegheat, mai ales în zonele cu risc de producere a incendiilor și în apropierea pădurilor. De asemenea, facem un apel către turiști să nu aprindă focul în pădure sau în apropierea lor și să se asigure că sting focul, după ce îl folosesc în locurile special amenajate.
Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a adoptat mai multe măsuri pentru prevenirea incendiilor de pădure, prin intensificarea acțiunilor de patrulare, instituirea serviciului de permanență, campanii de informare în rândul cetățenilor, turiștilor și a angajaților firmelor de exploatare, precum și efectuarea de lucrări de întreținere a liniilor izolatoare, colnicelor și a șanțurilor de minim sanitar.
Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului, circa 48% din pădurile țării, și asigură servicii silvice pentru circa un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate. Toate pădurile proprietatea publică a statului dețin certificarea managementului forestier în standard internațional.”
Regia Nationala a Padurilor – Romsilva


