
Consilierii locali se vor întâlni săptămâna viitoare, în ședința ordinară, aferentă lunii aprilie. Convocarea a fost făcută astăzi de către primarul Marius Pintilile, iar joi, 20 aprilie, de la ora 9:00 va avea loc această ședință.
Pe ordinea de zi sunt 8 puncte, toate inițiate de primarul Pintilie. În conferința de presă, de astăzi, acesta a oferit explicații referioare la câteva dintre aceste puncte.
„Dintre aceste puncte de pe ordinea de zi, cele care au impact mai vizibil în stradă vor fi două subiecte legate de schimbarea dimensiunii unui spațiu verde, în așa fel încât să deschidem trotuarul pe strada Eugen Stamate și ulterior, să dăm drumul la sensul de circulație pe sensul unic, așa cum s-a gândit și s-a aprobat în Comisia locală de circulație și în felul ăsta, circulația din zona blocului D2, atât în față cât și în spate, o să fie reglementată, vom avea sensuri unice și sper că și aglomerația pe care o trăim astăzi, mai ales în zona pieței din deal, cu autoturismele să fie mai mică și să mai evităm din conflictele din trafic pe care le vedem zilnic în această zonă. Un alt subiect legat de ședința de Consiliului Local este faptul că, din dorința noastră de a moderniza într-un fel sau în altul zonele centrale ale orașului nostru, atât pe esplanadă, cât și în zona de la Casa de Cultură, la poștă de la poștă către spital sau pe strada Moldovei, pe lângă reparațiile, să zicem normale la trotuare, la spațiile verzi, Investiția cu iluminatul public ne-am pus și întrebarea ce vom face cu acele reclame care astăzi sunt pe domeniul public și din păcate, nu avem o gândire unitară referitoare la aceste reclame”, a declarat primarul municipiului Pașcani.
Iată ordinea de zi completă:
1. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea contului de execuție a bugetului de venituri și cheltuieli al municipiului Pașcani pentru trim.I al anului 2023 – inițiator PINTILIE MARIUS NICOLAE, Primarul Municipiului Pașcani (Dezbatere)
2. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind participarea Municipiului Pașcani la Programul privind casarea autovehiculelor uzate, finanțat de Administrația Fondului pentru Mediu și aprobarea contractării de către Municipiul Pașcani a acestui Program pentru un număr de 300 de autovehicule uzate – inițiator PINTILIE MARIUS NICOLAE, Primarul Municipiului Pașcani (Dezbatere)
3. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind modificarea și completarea Contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare nr. 48/2009-consolidat 2021, prin Actul Adițional nr.3 – inițiator PINTILIE MARIUS NICOLAE, Primarul Municipiului Pașcani (Dezbatere)
4. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu – pentru „Construire locuință”, pe teren în suprafață măsurată de 260 mp (231mp din acte) identificat cu nr. cadastral 65081, situat în Ale. Mihai Eminescu nr.16A, mun. Pașcani – inițiator PINTILIE MARIUS NICOLAE, Primarul Municipiului Pașcani (Dezbatere)
5. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind modificarea Hotărârii Consiliului Local Nr. 76 din data de 30.05.2014 privind aprobarea Registrului Local al Spațiilor Verzi din intravilanul municipiului Pașcani – inițiator PINTILIE MARIUS NICOLAE, Primarul Municipiului Pașcani (Dezbatere)
6. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind acordarea cu titlu gratuit a dreptului de uz către S.C. DELGAZ GRID S.A. pentru două loturi de teren proprietate publică a Municipiului Pașcani, respectiv lotul nr. 1 în suprafață de 1 mp, situat pe strada Ceferiștilor, Județul Iași, parte din număr cadastral 65319, cu o valoare de inventar de 162,18 lei și lotul nr. 2, în suprafață de 1 mp, situat pe strada Gării, Județul Iași, parte din număr cadastral 65267 cu o valoare de inventar de 59,14 lei, pentru amplasarea a două cabine a stațiilor de protecție catodică în vederea executării lucrărilor pentru investiția ” Sistem de protecție catodică și branșament electric pentru rețeaua de distribuție gaze naturale din oțel presiune redusă grup de străzi din Municipiul Pașcani, județul Iași” – inițiator PINTILIE MARIUS NICOLAE, Primarul Municipiului Pașcani (Dezbatere)
7. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea listei locațiilor pentru amplasarea mijloacelor de publicitate pietonală, de tip ecrane multimedia, în Municipiul Pașcani – inițiator PINTILIE MARIUS NICOLAE, Primarul Municipiului Pașcani (Dezbatere)
8. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind alegerea preşedintelui de şedinţă pentru perioada mai-iulie 2023 – inițiator PINTILIE MARIUS NICOLAE, Primarul Municipiului Pașcani (Dezbatere)


