News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social

Scrisoare deschisă din partea unor locatari nemulțumiți ai unui bloc din Pașcani către primarul Dumitru Pantazi. Aceștia spun că nu mai au odihnă de 7 ani de zile din cauza unui local

Nemulțumirea unor cetățeni de la un bloc din municipiul Pașcani, i-a determinat să apeleze la ajutorul edilului șef. Aceștia se plâng de faptul că localul ce se află la parterul blocului în care locuiesc, nu respectă programul de funcționare, dă muzica extrem de tare la petrecerile organizate, iar de 7 ani de zile oamenii nu se pot odihni.

Vorbim despre locatarii blocului V1-3, de pe strada Moldovei care acuză conducerea și personalul restaurantului Bistro că nu respectă legea în ceea ce privește liniștea și ordinea publică.

Aceștia au trimis o scrisoare deschisă primarului Dumitru Pantazi, prin care îi cere să rezolve această problemă, altfel vor da Primăria în judecată.

  

Mai jos aveți scrisoarea deschisă către primarul Dumitru Pantazi:

 

                                        Mult stimate domnule Primar,

 

        Alegerea dumneavoastra la cârma municipiului nostru a redat speranta majoritatii locuitorilor, în încercarea de a schimba si imbunatati ceea ce nu ne multumea în vechea conducere a orasului.

        Considerandu-va primarul tuturor cetatenilor acestei urbi aveam speranta ca veti gasi totusi modalitatea de solutionare legala a problemei pe care va vom reaminti-o cu aceasta ocazie.

       Suntem grupul de locatari ai blocului V1-3, strada Moldovei, scara C, cei care v-am semnalat si la intalnirea personala cu d-voastra, ca la parterul blocului nostru este deschis restaurantul tip ,,Bistro’’care, prin desfasurarea haotica a programului si organizarea de nunti si cumetrii, perturba linistea noastra de mai multi ani.

          Dupa cum bine stiti, confom dispozitiilor art. 25 si 26 din legea 61/91, care prevad ca: “tulburarea, fără drept, a linistii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă, precum si tulburarea linistii locatarilor între orele 22,00—8,00 si 13,00—14,00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuintele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinatia de locuinte ori situat în imediata vecinătate a acestora” constituie contraventie.

           De asemenea, conform ORDIN nr. 119 din 4 februarie 2014 pentru aprobarea Normelor de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei MINISTERUL SĂNĂTĂŢII A PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 127 din 21 februarie 2014

ART. 4.

a) în perioada zilei, nivelul de presiune acustică continuu echivalent ponderat A (LAeqΤ), măsurat la exteriorul locuinţei conform standardului SR ISO 1996/2 – 08, la 1,5 metri înălţime faţă de sol, să nu depăşească 55 dB şi curba de zgomot Cz 50;

b) în perioada nopţii, între orele 23,00-7,00, nivelul de presiune acustică continuu echivalent ponderat A (LAeqΤ), măsurat la exteriorul locuinţei conform standardului SR ISO 1996/2-08, la 1,5 metri înălţime faţă de sol, să nu depăşească 45 dB şi respectiv curba de zgomot Cz 40.

c)  Pentru locuinţe, nivelul de presiune acustică continuu echivalent ponderat A (LAeqΤ), măsurat în timpul zilei, în interiorul camerei cu ferestrele închise, nu trebuie să depăşească 35 dB(A), şi respectiv curba de zgomot Cz 30. În timpul nopţii (orele 23,00- 7,00), nivelul de zgomot LAeqΤ nu trebuie să depăşească 30 dB şi respectiv curba Cz 25.

ART. 5

(1) Unităţile cu capacitate mică de producţie, comerciale şi de prestări servicii, precum spălătorii auto, ateliere mecanice, tinichigerii, ateliere de tâmplărie etc., care pot crea riscuri pentru sănătate sau disconfort pentru populaţie prin producerea de zgomot,

vibraţii, mirosuri, praf, fum, gaze toxice sau iritante etc., se amplasează în clădiri separate, la distanţă de minimum 15 m de ferestrele locuinţelor. Distanţa se măsoară între faţada locuinţei şi perimetrul unităţii, reprezentând limita suprafeţei unităţii respective.

 Pentru unităţile sus menţionate se asigură mijloacele adecvate de limitare a nocivităţilor, astfel încât să se încadreze în normele din standardele în vigoare.

(2) Se interzice schimbarea destinaţiei funcţionale a unor zone, dacă prin aceasta se creează premisa apariţiei de riscuri pentru sănătatea populaţiei din zona locuită.

ART. 6

(1) La parterul clădirilor de locuit:

a) se pot amplasa amenaja unităţi comerciale, unităţi de prestări servicii, cabinete medicale umane fără paturi şi cabinete veterinare pentru animale de companie, cu condiţia ca acestea, prin funcţionarea lor, să nu creeze disconfort şi riscuri pentru

sănătatea locatarilor.

         Probabil va amintiti ca am facut sesizari catre Primarie, Politie, OPC, raspunsurile au venit prompte si de partea noastra. Numai ca, iata, se repeta aceleasi nereguli care ne afecteaza sanatatea, linistea si confortul.

          Cea mai recenta petrecere la care am fost ,,obligati sa participam’’a avut loc chiar in noaptea de 31-1 iunie2014. Cu totii stim cat conteaza o noapte de nesomn si de chin, cu atat mai mult cu cat in bloc locuiesc persoane varstnice, bolnavi, familii cu copii mici, salariati ce abia asteapta o noapte de odihna.  Nici n-am mai indraznit sa sunam iarasi, cum am facut-o de zeci de ori, la 112. Am considerat de bun simt ca sunt alte prioritati la care trebuie sa raspunda cei de acolo si am tot sperat  sa se termine galagia macar la miezul noptii.       

            Insa n-a fost asa. Petrecerea  a inceput la ora 18 si s-a terminat la 5 dimineata!!!, muzica n-a fost asa cum cere contractul oricarei unitati de acest gen, adica cu un numar scazut de decibeli. Ba mai mult, si-a aratat talentul o formatie cu instrumente muzicale puternic sonorizate si microfoane deschise la maximum.

          Ne-ati cerut sa va sesizam daca se incalca iarasi hotararea d-voastra, aceea de a nu mai avea loc astfel de neregului la localul mentionat mai sus.

         Tocmai de aceea, suntem profund dezamagiti că administratorul localului nu respecta nici legile in vigoare, nici hotararea Primariei, implicit a d-voastra; că a obtinut Autorizatie de Functionare fara sa aiba semnaturile noastre, ale celor ce suntem proprietarii blocului, că nu are Orar de functionare afisat care sa fie si respectat, că ne sfideaza prin aroganta si dispret total.

            In concluzie, consideram ca este  strigator  la  cer  ceea ce  ni se intimpla!                        

            Nu avem unde sa ne mai plingem, sa ne expunem parerile, sa ne ne  revarsam nemultumirea fata  de murdaria pe care o inghitim de mai bine de 7 ani!

            Cu o ultima speranta,  va cerem sa ne ajutati si  sa solutionati   problema сu care ne confruntam.

             Noi stim ca Primarul trebuie sa fie prezent acolo unde au nevoie oamenii pe care trebuie sa-i pastoreasca, sa se ingrijeasca de necazurile lor si daca legile le acorda anumite drepturi iar acest lucru nu se intampla, edilul isi va pierde orice incredere in ochii celor ce l-au votat.

                                                                                              Multumim!

                                                 Locatari ai   Bl. V1-3, Sc.C, Str.Moldovei, Pascani

Related posts

Aproape 30.000 refugiații ucraineni au intrat în țară în ultimele 24 de ore

Redacția

Firea: Tinerii care au împlinit 18 ani, dar merg la şcoală sau muncesc, vor primi 2.500 de lei, până la vârsta de 26 de ani

Redacția

Bătrână decedată pusă să plătească taxă de salubrizare. Ce greutăți mai întâmpină pășcănenii!

Marius Parteni
Încarcă...