RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Scoateți deșeurile în funcție de programul operatorului! Primăria va face verificări în teren, pentru creșterea gradului de colectare!

Administrația locală a anunțat încă de săptămâna trecută că vor urma verificări în teren asupra cantităților de deșeuri ce vor fi ridicate din fața gospodăriilor cetățenilor. Acolo unde oamenii nu vor respecta specificul deșeului, conform programului anunțat, acesta nu va fi ridicat.

În conferința de presă de spătămâna trecută, primarul Marius Pintilie a anunțat că va trimite în teren reprezentanți ai Primăriei pentru a verifica deșeurilie ce sunt ridicate.

“Mulți au zâmbit în trecut când am luat decizia de a căuta prin containere să vedem cum este depozitat deșeul. Îmi asum acest lucru. Vom face la fel în perioada următoare, iar acolo unde nu se va respecta specificul zilei nu vom ridica deșeurile. Vreau să creștem gradul de colectare selectivă la Pașcani, să plătim mai puțin la salubrizare și să avem bani de investiții”, a susținut primarul Marius Pintilie.

Municipalitatea a stabilit împreună cu operatorul ce ridică gunoiul ca plasticul, cartonul, hârtia și metalul se vor ridica în zile diferite. Colectarea deșeurilor mixte se va face de luni până sâmbătă, în intervalul 07.00 – 15.30.

  

Cât privește plasticul, cartonul, hârtia și metalul se va face astfel:

S.C. Girexim Universal S.A. (operatorul de salubritate) în colaborare cu Primăria Municipiului Pașcani, vă aduc la cunoștință următoarele:

Marți: Colectare selectivă din poartă în poartă (D2D) în următoarele suburbii: BoșteniSodomeniBlăgești și cartierul Vatra.

– Miercuri: Colectare selective din poartă în poartă (D2D) în următoarele suburbii: LuncaGâștești și cartier Aerodrom.

– Joi: Colectare selective din poartă în poartă (D2D) în cartierele de case din: Oraș Deal și Vale.

Deșeurile de sticlă vor trebui depozitate în containerele verzi, de pe platformele amenajate de Primăria Pașcani. Ambalajele de sticlă nu trebuie să fie amestecate în deșeurile menajere și nici în deșeurile colectate selectiv  (hârtie, carton, plastic și metal).

Primarul Pintilie a explicat că pentru o tonă de gunoi menajer ce nu este selectat ridicat de angajatii operatorului de salubritate, din bugetul public se plătesc peste 600 de lei. Dacă plasticul, cartonul, hârtia și metalul sunt colectate selectiv, prețul este 120 lei pe tonă.

Related posts

Puteţi muri aşteptând. Ambulanţa din Iaşi foloseşte maşini care trebuiau casate

Redacția

Șeful ANPC declară război merelor din Polonia stropit cu imazalil

Redacția

Rezultate licitație pentru spații comerciale din piețe

Ema Roman
Încarcă...