RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
AdministrațieLocal

Scandalul apei la Pașcani! Vlad Macovei cere referendum pentru ieșirea din ARSACIS, viceprimarul Bodoașcă avertizează asupra „despăgubirilor uriașe”


Criza apei potabile din Pașcani a reaprins conflictul politic privind relația municipiului cu operatorul ApaVital și apartenența la asociația ARSACIS. În cadrul emisiunii „În Obiectiv cu Marius Parteni”, difuzată de Actualitatea TV ieri seară, consilierul local PSD Vlad Macovei și viceprimarul PNL Claudiu Bodoașcă au avut un schimb de replici pe tema modului în care municipiul este reprezentat în structurile regionale.


Vlad Macovei a acuzat lipsa de respect a operatorului față de pășcăneni și structura inechitabilă de vot din cadrul ARSACIS, unde Pașcaniul are aceeași putere de decizie ca o comună mică, deși este al doilea cel mai mare consumator din județ.


„Consider că nu suntem respectați. Suntem doar niște clienți care trebuie să ne achităm facturile ca ei să își încaseze banii. Nu este normal ca în această asociație, Pașcaniul să aibă un singur vot pentru 30.000 de consumatori. Nu putem sta ca alți 120 de primari să hotărască ce facem noi cu banii încasați din redevență”,
a declarat Vlad Macovei.


Consilierul social-democrat a reiterat propunerea sa de a organiza un referendum local pentru ieșirea din asociație.

  

„Propun un referendum pentru ca cetățenii orașului Pașcani să hotărască dacă mai rămânem ARSACIS sau nu mai rămânem și toate astea să le trecem prin Consiliul Local, să nu mai fim constrânși de alții să voteze pentru noi”, a mai adăugat Vlad Macovei.


De cealaltă parte, viceprimarul Claudiu Bodoașcă a recunoscut inechitatea statutului ARSACIS, admițând că votul ar fi trebuit să fie proporțional cu numărul de clienți. Totuși, acesta a avertizat că o ieșire din asociație în acest moment ar fi extrem de riscantă și costisitoare, din cauza clauzelor contractuale stricte semnate în trecut.


„Eu sunt de acord cu domnul Macovei că ar trebui cumva să clarificăm… dar contractul de delegare este betonat. Au pus acolo în el tot felul de clauze, tot felul de lucruri încât e cam greu să-i tragi la răspundere”,
a explicat Bodoașcă.

Viceprimarul a subliniat că un referendum nu rezolvă problema operatorului, avertizând asupra riscului ca orașul să rămână fără servicii de apă sau să plătească penalități enorme.


„Oamenii trebuie să știe ce înseamnă dacă renunț la ARSACIS și la ApaVital, să-și asume că s-ar putea să nu găsim un operator. Suntem obligați să plătim niște despăgubiri, că așa-i contractul de delegare. Dacă astăzi renunțăm la ApaVital și la ARSACIS, ce facem cu investiția de 20 și ceva de milioane?”, a întrebat viceperimarul Bodoașcă.


Discuția rămâne deschisă, administrația locală fiind prinsă între nemulțumirea cetățenilor față de desele avarii și constrângerile juridice ale contractului de operare.

Related posts

Stagiul militar obligatoriu poate fi reintrodus în România, noua lege a apărării în Parlament

Redacția

Spitalul Municipal Pașcani caută fochist

Redacția

Tratament inovator pentru afecțiuni ale aparatului locomotor, la Spitalul Municipal de Urgență Pașcani

Oana
Încarcă...