Performanţa şcolară nu ţine cont de peisajul urban ori rural, nu ţine evidenţa paşilor făcuţi de elevi în drum spre şcoală, dacă aceştia calcă pe caldarâmul din municipiu ori prin noroiul dintr-un sat uitat de lume. 
Evaluarea naţională ne demonstrează încă odată faptul că o mână de dascăli dedicaţi şi copii cu o minte sclipitoare pot aduce note de 10 şi în satele din judeţ.
Top 9 cei mai buni elevi de la sate
În primii 500 de absolvenţi de clasa a VIII-a, clasaţi în ordinea mediilor, se află şi 45 de elevi de la ţară. Primii nouă au medii cuprinse între 9,70 şi 10. Pe primul loc se află Teodora Buleu de la Şcoala din Tomeşti, care va intra la liceu cu media de admitere 10. Aceasta va fi elevă din toamnă la Colegiul “Emil Racoviţă”, la profilul Ştiinţe ale Naturii, şi visează să devină medic. „Toate emoţiile pe care le-am avut au făcut ca examenul să pară mai greu, dar am reuşit să mă concentrez. Înainte de examen mi-am petrecut timpul mai mult citind decât studiind. Nu am exagerat cu învăţatul. Aş vrea să devin medic pediatru deoarece îmi plac copiii”, a spus pentru „Ziarul de Iaşi” Teodora, imediat după ce a aflat rezulatele.
Pe locul II se află Lavinia Buleu din Tătăruşi, cu media la evaluarea naţională 9,90. Între aceste două eleve există doar coincidenţă de nume, acestea nefiind rude. Pe locul III se află eleva Georgiana Versticiuc de la Şcoala Plugari, care a obţinut tot 9,90 la evaluare, apoi, pe locul III pe lista de la Ministerul Educaţiei se află Eusebiu Cojocaru, cu media la evaluarea naţională 9,85, urmat de Ines Pîrvan de la Şcoala Gimnazială Ţuţora. Pe locul şase o găsim pe Luisa Onofrei, de la Liceul Tehnologic din Tătăruşi, cu media 9,75, pe locul şapte pe Arina Prisăcariu din Costuleni cu aceeaşi medie, 9,75, pe locul opt se află Cristi Sandu, tot din Tătăruşi, cu media 9,70 iar pe locul nouă Cristian Cojocaru din satul Ruşi, comuna Belceşti, care a obţinut tot 9,70 la examen.
Din dorinţa noastră de a cunoaşte o parte dintre aceşti elevi excepţionali de la şcolile de la ţară, am vizitat şcoala cu cei mai mulţi elevi care au peste 9,70, şi anume, Liceul Tehnologic din Tătăruşi. Aici i-am întâlnit pe Cristi, Lavinia şi Luiza, trei copii frumoşi, deştepţi şi bine crescuţi.
„Notele i se trag de la aer”
Lavinia Buleu a obţinut la evaluare 10 la matematică şi 9,80 la română. Pe anii de studiu a avut 9,95, fiind foarte aproape de media perfectă. Lavinia este o tânără aparent timidă, cu părul lung, ce-i acoperă mai tot timpul obrajii. La întâlnirea noastră a venit însoţită de tatăl său, care ne mărturiseşte că mai are un băiat care tocmai a dat bac-ul. Tânăra are cea mai mare medie de admitere din regiunea Paşcaniului şi îşi doreşte să înveţe la Liceul „Miron Costin” din Paşcani, la specializarea Ştiinţe ale Naturii. Va intra cu primul cod şi va fi prima pe lista şcolilor din Paşcani. S-a gândit deja şi ce o să facă mai departe. Are două opţiuni, Facultatea de Drept şi Academia de Poliţie. Însă observăm că tatăl este cel care i-a stabilit traseul educaţional, şi tot el este cel care o îndeamnă pe Lavinia să-i urmeze un vis neîmplinit.
„Eu am intrat la Drept, dar nu m-am mai dus. De mult e stabilit că Lavinia va face Dreptul, iar pe băiat o să-l înscriu la Silvicultură la Agronomie în Iaşi”, spune ferm convins tatăl Laviniei. Întrebat dacă visul său este să-şi vadă fata avocat, acesta răspunde repede că nu. „Ce, numai atât? Vreau să o văd judecătoare!”. Lavinia este fată de pădurar, iar tatăl său spune în glumă că de la pădure i se trag aceste note, de la aerul plin de oxigen.
Locuiesc într-un canton departe de sat, iar la şcoală fata a fost adusă zilnic de tatăl său. „Acum drumul este mai bun, am piatră, dar înainte nu puteai intra nici cu căruţa”, povesteşte tatăl fetei. La Paşcani va sta în gazdă, deoarece naveta nu este o soluţie, casa lor fiind la 4 kilometri de sat, iar satul la jumătate de oră de oraşul Paşcani. „La examen, subiectele au fost accesibile, am muncit mult pentru rezultatul acesta. Acasă am învăţat foarte mult, iar la şcoală eram atentă la ore, aşa că mă aşteptam la aceste note. Le mulţumesc profesorilor, pentru că fără ajutorul lor n-aş fi reuşit. În spatele succesului stau ei, în special profesorii de matematică şi limba română. La acea diagramă despre care au vorbit toţi am stat după examen să văd de ce au pus alţi copii alt rezultat. Mie mi s-a părut logică varianta corectă”, spune Lavinia.
Întrebată dacă va fi recompensată vara aceasta cu o vacanţă, pentru rezultatele sale, fata spune că nu crede că e nevoie deoarece ei i se pare normal să înveţe. Momentan, ca să se relaxeze, citeşte „Moromeţii”.
Iubeşte matematica, dar vrea să devină medic
Colega sa Luiza Onofrei a obţinut 10 la matematică şi 9,50 la română, având media de admitere 9,79. Va intra la Colegiul Naţional „M. Sadoveanu” din Paşcani la specializarea mate-info. Va sta la o rudă în gazdă, deşi liceul are internat, părinţii ei au ales varianta cea mai potrivită atât din punct de vedere financiar, cât şi pentru studiu. Tatăl său este fochist, sudor şi tot ce este nevoie, la şcoala din sat, iar mama este casnică, prin urmare, familia nu şi-ar fi permis costurile ridicate de la internat şi restul cheltuielilor pentru şcoală.
„Din clasa I şi până în clasa a VIII-a am abţinut premiul I. La română cred că am fost depunctată la compunere, aş fi putut lua mai mult. Am ales o şcoală din Paşcani, şi nu una din Iaşi, deoarece cred că nu contează liceul cât contează să înveţi, aşa că nu m-a tentat un colegiu din Iaşi. La cămin nu vreau să stau deoarece îmi doresc linişte, să pot învăţa. Subiectele la evaluarea naţională au fost simple, mai ales la mate, de aceea nu înţeleg ce nu au înţeles mulţi la acea diagramă. La română n-am făcut pregătire nici la şcoală şi nici acasă, dar la mate m-a pregătit sora mea, care este profesoară de matematică”, mărturiseşte Luiza. După cei patru ani de liceu îşi doreşte să dea la Facultatea de Medicină, însă nu s-a decis ce specializare va alege pe parcurs.„Îmi place chimia şi biologia, au fost materiile mele preferate. O să mă pregătesc pentru admitere la UMF pe toţi anii de studiu”, mai spune eleva. Luiza are un zâmbet larg şi un bronz de invidiat.
S-a întors recent dintr-o tabără socială în care a fost plecată cinci zile, ca recompensă pentru rezultatul de la evaluare. Luiza nu este doar un elev foarte bun la matematică, ea are şi un suflet de artist. A jucat în trupa de teatru a şcolii, în ansamblul folcloric dar a cânta şi în corul şcolii. Printre pasiunile sale se numără şi lectura dar spune că nu are o carte preferată. „Îmi place foarte mult să citesc, acum în început «La răscruce de drumuri», dar nu pot alege, am citit o grămadă de cărţi bune! În timpul liber mă mai uit la filme, cel mai mult mi-a plăcut Titanicul şi Minus 25 de grade”, povesteşte tânăra blondină. Părul strâns într-o coadă la spate are nuanţa spicelor de grâu, iar ochii a ciocolatei amărui. E veselă tot timpul, chiar şi când umple o tablă, sub ochii noştri, cu rezolvarea unui exerciţiu. Aşa, ca demonstraţie.
„Singur pe lume”
Cu o medie de 9,70 este şi Cristi Sandu, colegul celor două fete. Acesta a obţinut 9,90 la matematică şi 9,50 la română şi va intra la liceu cu o medie de admitere de 9,76. Acesta va rămâne coleg cu Luiza deoarece va intra tot la Colegiul „Sadoveanu”, la specializarea mate-info. Şi pentru că e pasionat de calculator, îşi doreşte ca la Facultate să dea la Universitatea Tehnică, la Automatică şi calculatoare. Deşi a fost atât de aproape de nota 10 la matematică, nu a depus contestaţie. Ştie sigur ce a greşit.
„Subiectele au fost relativ uşoare pentru nota 9. La mate am greşit punctul B, subpunctul 3, la prima problemă, cred că acolo mi-a scăzut. Nu am specificat nişte unghiuri alterne, interne. M-am gândit şi la colegiile din Iaşi, dar costurile sunt triple. În Paşcani voi sta în gazdă, cel mai probabil. La Iaşi mă gândisem la Colegiul Racoviţă, dar nu are cămin, iar chiria în Iaşi este mare”, povesteşte acesta. La fel ca Lavinia, Cristi este şi el copil de pădurar şi locuieşte la vreo opt kilometri de şcoală, în pădure, tot la un canton. La şcoală a fost adus mereu de părinţi dimineaţa, însă după ore a bătut poteca din pădure cu piciorul deseori. Mama este educatoare în Uda, iar el e singur la părinţi. Pregătire pentru examen a făcut şi acasă, singur, dar şi la şcoală, în timpul orelor. „Matematica a devenit o pasiune pentru mine din clasa a V-a. Mulţumesc profesorilor de mate şi română, au lucrat mult cu noi la clasă şi suplimentar”, spune Cristi, care este numit şi şef de promoţie pe şcoală anul acesta.
Când are timp liber, mai pescuieşte în iazul din faţa casei, mai joacă fotbal ori jocuri pe calculator, ca orice adolescent prins în mrejele tehnologiei. Dintre toate filmele pe care le-a văzut, cel mai drag îi este „Piraţii din Caraibe”, toate părţile, iar dintre cărţile lecturate „Singur pe lume” de Hector Malot. Când are mai mult timp, îşi ajută şi tatăl la treaburile de prin curte. Cristi este chipeş, înalt, cu un surâs fermecător şi o atitudine elegantă. Toţi cei trei absolvenţi sunt lăudaţi de profesorii lor, care i-au pregătit de-a lungul timpului şi şi-au pus toate speranţele în ei.
„Cei trei elevi sunt capabili de performanţă deoarece sunt antrenaţi, au participat la foarte multe olimpiade, unde au obţinut rezultate foarte bune. De fiecare dată s-au întors cu premii. Sunt extrem de tenaci toţi, nişte copii minunaţi! Chiar dacă sunt de la ţară, au arătat că se poate face performanţă şi aici. Le doresc foarte mult succes şi ştiu că mă vor face mândră, oriunde se vor duce!”, a declarat Laura Pintilie, profesorul lor de limba română. Cadrul didactic a ţinut să mai specifice şi faptul că la şcoala sa mai sunt elevi foarte buni, un exemplu fiind o elevă din clasa a VII-a care a obţinut menţiune la Olimpiada Naţională de Lectură, aceasta făcând parte din lotul ieşean.
Elevi admişi şi la Pedagogic, şi la Liceul Militar
La matematică, cele două eleve au obţinut note maxime, iar Cristi 9,90, ceea ce arată nivelul înalt de pregătire de la clasă, orele fiind susţinute de Luiza Murariu. Dintre cei 50 de elevi din Tătăruşi care au susţinut evalaurea naţională, 38 au luat peste 5, iar 18 dintre ei chiar peste 8. Aici există şase medii peste 9, următorii pe listă, după Lavinia, Cristi şi Luiza fiind Ştefania Gorcioaia, cu 9,10, Petronela Frij cu 9,07 şi Iuliana Tîmpăscu cu 9.00. Conducerea şcolii se mândreşte cu aceste rezultate şi spune că, an de an, la şcoala din Tătăruşi există elevi care obţin rezultate remarcabile.
„Felicit în primul rând elevii pentru rezultatele obţinute dar nu în ultimul rând felicit profesorii care în afara orelor de curs au făcut pregătire suplimentară în şcoală, în weekenduri. Rezultate bune s-au obţinut şi la Şcoala din Pietrosu, unde eleva Costina Avădănoaiei are media de admitere 9,08. Deja avem doi elevi admişi la Liceul Pedagogic şi un elev la Liceul Militar. Nu toţi dintre cei cu medii mari au o situaţie materială bună, o parte au o situaţie mai precară, dar acum sunt bursele Bani de liceu, şi doar să nu vrei, nu faci un liceu!”, spune Violeta Climinte, directorul adjunct al Liceului Tehnologic din Tătăruşi. Am lăsat elevii încă plini de bucuria unei reuşite pe care o meritau din plin, iar pe dascăli cu sufletul împăcat. Din toamnă încep alte pregătiri, alte sâmbete şi duminici, neplătite şi lungi, pierdute în favoarea elevului. Zile din viaţa lor, pierdute cu dragoste şi cu pasiune pentru disciplina pe care o predau.
Elevi buni şi la Hărpăşeşti şi Cârjoaia
Din respect pentru elevii de la ţară care au obţinut media la evaluarea naţională peste 9,50, trecem în revistă numele acestora şi şcolile unde au învăţat. Pe lângă cei menţionaţi mai sus, pe lista cu rezultatele finale mai sunt şi elevi din Miroslăveşti, Cârjoaia, Hărpăşeşti, Gârbeşti, Plugari, Răchiţeni, Erbiceni etc. Cei mai mulţi elevi sunt de la Şcoala din Tomeşti, unde se înregistrează şi singura medie de 10 obţinută de un copil de la ţară. 13 elevi au obţinut medii cuprinse între 9,70 şi 9,50, unii dintre ei aflându-se în sate uitate de lume. Andreea Pîslaru din Todireşti a obţinut media 9,65, Marian Chiriac din Cârjoaia a obţinut aceeaşi medie, Anca Măzăreanu din Vlădeni şi Georgiana Rotaru din Şipote au obţinut media 9,60, Alexandru Giurgea din Iugani are media 9, 57, Ştefan Ababei din Gîrbeşti şi Remus Leonte din Ţibăneşti au obţinut 9,55, Camelia Paiu din Soci are media 9,52, Delia Scripcariu din Hărpăşeşti are media 9,50, la fel şi elevele Irina Boz din Dancu, Ştefania Bostan din Popeşti, Denisa Ungureanu din Cotnari şi Maria Buştiuc din Leţcani. Toţi aceşti copii, dar şi restul celor care au absolvit o şcoală de la ţară şi care se află pe lista celor 45 cei mai buni copii de la sat din top 500, cu medii peste 9,27, au ocazia să intre la cele mai bune licee din Iaşi, Paşcani, Hârlău ori Tg. Frumos, în funcţie de proximitatea de oraş, posibilităţile financiare şi alegerile lor personale.
Sursa: ziaruldeiasi.ro


