RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Târgu Frumos

Sancțiuni aplicate în trafic, de polițiștii din Târgu Frumos

Marți,  15 decembrie a.c., în intervalul orar 09.00 – 12.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Târgu Frumos au acţionat, pe raza de competenţă, pentru prevenirea accidentelor rutiere şi creşterea gradului de siguranţă rutieră pe drumurile publice.

În cadrul acţiunii au fost controlate 48 de autovehicule şi au fost legitimate 52 de persoane.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 20 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 9.425 de lei, dintre care 14 pentru nerespectarea regimului legal de viteză pe drumurile publice.

Un bărbat de 46 de ani, din comuna Hălăuceşti a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe DN 28 A, în localitatea Târgu Frumos, cu viteza de 86 km/h control radar, sectorul de drum fiind limitat la 50 km/h. De asemenea, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că inspecţia tehnică periodică a autoturismului era expirată. Bărbatul a fost sancționat contravențional, cu amendă, fiind dispusă retragerea certificatului de înmatriculare.

  

Un bărbat de 34 de ani, din judeţul Suceava a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe DN 28 A, în localitatea Târgu Frumos, cu viteza de 104 km/h control radar, sectorul de drum fiind limitat la 50 km/h. Acesta a fost sancționat contravențional, cu amendă, fiindu-i reținut permisul de conducere, conform O.U.G. nr. 195/2002.

La data de 15 decembrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Târgu Frumos au oprit pentru control, pe raza comunei Brăeşti, un autoturism condus de un bărbat de 46 de ani, din comuna Brăeşti.Bărbatul a prezentat pentru control un permis de conducere eliberat de autoritățile din Republica Moldova, iar în urma verificărilor efectuate de polițiști au rezultat suspiciuni privind autenticitatea documentului şi s-a constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere.În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, uz de fals şi fals material în înscrisuri oficiale, iar cercetările continuă.

Related posts

Târgu Frumos, orașul muzeelor experiențiale

Redacția

Anunț angajare spital Târgu Frumos

Redacția

Ședință de Consiliu Local Târgu Frumos, 26 mai 2022 (VIDEO)

Redacția
Încarcă...