Supermarket din Bulgaria, Foto: Alex Segre/Universal Images Group / Universal images group / Profimedia
Salariile medii au reînceput să crească mai rapid decât preţurile la nivel mondial, potrivit unui raport al Organizaţiei Mondiale a Muncii (OIM) publicat joi, care atrage totuşi atenţia asupra inegalităţilor salariale persistente, informează agenția AFP, citată de Agerpres.
Raportul notează că după ce salariile reale la scară mondială au scăzut cu 0,9% în 2022, ele au revenit pe creştere în 2023, când au înregistrat un avans de 1,8%, pe fondul unei scăderi progresive a inflaţiei în numeroase țări, inclusiv SUA și China, cele mai mari economii din lume. La începutul lui 2024 China a înregistrat chiar cea mai mare scădere a prețurilor din ultimii 14 ani.
Datele preliminare disponibile pentru primele două trimestre din 2024 sugerează că în acest an salariile reale ar putea înregistra la nivel mondial o creştere de 2,7%, „adică cea mai puternică creştere din ultimii 15 ani”, estimează OIM.
Cu toate acestea, creşterea salariilor a fost una inegală la nivel regional, în condiţiile în care economiile emergente au înregistrat o creştere mai puternică decât economiile avansate,
» Citește continuarea pe pagina autorului


