Renault a ieșit de pe piața din Rusia în 2022, vânzându-și activele din țara condusă de Vladimir Putin pentru prețul simbolic de o rublă. Acum, producătorul auto francez ar putea fi nevoit să plătească 112,5 miliarde de ruble (1,3 miliarde de dolari), dacă dorește să revină în Rusia după război, a declarat fostul său partener rus, Avtovaz, potrivit Business Insider.
Maxim Sokolov, directorul general al Avtovaz, a spus că atât investițiile companiei sale, cât și ale statului rus, în afacerile preluate de la Renault se vor ridica la 112,5 miliarde de ruble până în 2025.
„Este clar că aceste investiții vor trebui cumva rambursate la revenire”, le-a declarat reporterilor Sokolov, citat de agenția rusă de stat TASS.
Președintele american Donald Trump și administrația sa au semnalat o disponibilitate de reconciliere cu Moscova, ceea ce a provocat discuții despre o posibilă revenire a afacerilor occidentale, precum Renault, pe piața rusă.
În mai 2022, la câteva luni după ce Putin a declanșat invazia în Ucraina, Renault și-a vândut participația de 67,6% la Avtovaz către statul rus, păstrând opțiunea de a-și răscumpăra activele în termen de șase ani.
» Citește continuarea pe pagina autorului



