România se află în line dreaptă privind aderarea completă la Schengen, anunță vineri eurodeputatul Victor Negrescu, care a discutat cu Magnus Brunner, Comisarul European desemnat pentru afaceri interne.
Negrescu: România se află în line dreaptă privind aderarea completă la Schengen/FOTO: Facebook
Tot potrivit acestuia, există trei scenarii de lucru.
„Decizia rapidă. Până la finalul mandatului actualei Comisii Europene, mai exact 1 decembrie, se adoptă la nivel tehnic o decizie privind intrarea completă a României în zona de liberă circulație.”, a anunțat Negrescu.
Un alt scenariu, cel moderat, presupune așteptarea noii Comisii Europene, iar o decizie poate fi luată în cadrul unei reuniuni ministeriale.
Scenariul pe termen lung, este cel în care decizia este amânată din cauza tensiunilor politice din Bulgaria și a presiunii partidelor populiste din alte state membre, ceea ce a dus la evenimente de securitate neprevăzute.
Cu toate acestea, Negrescu se arată pozitiv că România va intra complet în Schengen, întrucât au ținut subiectul sus în agenda europeană, chiar și când au fost criticați.
Noul comisar european pentru migrație Magnus Brunner, propus de Austria, a anunțat că este în favoarea aderării României și Bulgariei la Spațiul Schengen.
» Citește continuarea pe pagina autorului