Un grup condus de Todd Boehly, coproprietar al echipei de baseball Los Angeles Dodgers, va achiziţiona clubul englez de fotbal Chelsea Londra în cadrul unei oferte de 4,25 miliarde lire sterline, a anunţat gruparea londoneză, citată de AFP.
„Vânzarea va fi finalizată la finele lunii mai sub rezerva obţinerii tuturor autorizaţiilor legale necesare”, a precizat clubul într-un comunicat difuzat vineri seară.
În urma unui lung proces de licitaţie care a implicat mai multe grupuri, grupul reprezentat de Boehly şi de partenerii săi investitori au fost reţinuţi de banca new-yorkeză Raine Group, care supervizează vânzarea.
Acest grup este compus, în afara lui Boehly, de Mark Walter, coproprietar al lui Dodgers, din miliardarul elveţian Hansjoerg Wyss şi din societatea americană de investiţii Clearlake Capital, conform Agerpres.
„Clubul Chelsea poate confirma că termenii au fost acceptaţi pentru ca un nou grup de proprietari, conduşi de Todd Boehly, Clearlake Capital, Mark Walter şi Hansjoerg Wyss, să poată cumpăra clubul”, se arată în comunicatul Chelsea FC.
„Din totalitatea de investiţii ce va fi realizată, 2,5 miliarde lire sterline vor fi alocate cumpărării de acţiuni ale clubului şi această sumă va fi depusă într-un cont bancar britanic blocat cu intenţia de a face o donaţie de sută la sută în acţiuni de caritate,
» Citește continuarea pe pagina autorului


