Luni de zile, pe străzile orașului Târgu Frumos s-a desfășurat un adevărat război comercial. Nu a fost vorba însă nici de piețari, nici de magazine, ci de rețele familiale de comercianți de etnobotanice.
Un traficant își trimitea părinții să caute clienți și să distribuie marfa. Altul își lăsa fiul minor șef peste „afacere” când pleca după marfă. Altul „lucra” împreună cu fratele și sora sa. Bătălia s-a dus cavalerește, după toate regulile marketingului. Oamenii legii au pus piciorul în prag atunci când substanțele interzise au ajuns și în ghiozdane de elevi.
A fost reactivat nucleul „Basi”
Conform rechizitoriului ce avea să fie înaintat de procurorii DIICOT Tribunalului, în iunie anul trecut, în zona străzii Pieptănari din Târgu Frumos a apărut un „nucleu de comercializare de noi substanțe psihoactive de tipul canabinoizilor sintetici, denumite în mod generic «etnobotanice»”. De fapt, era vorba de reactivarea unui nucleu, fondat de Vasile Ioan, zis „Basi”, cunoscut de mult cu astfel de preocupări. Fusese liberat din închisoare și se reapucase de „muncă”. Treptat, au apărut noi informații, iar pe măsură ce ancheta progresa, se conturau noi „nuclee”. Primul era constituit din Ioan și părinții săi. Altul, din Petru Pandele, zis „Florin”, soția și fiul său minor. Acesta acționa în zona Gării, dar și spre zona centrală a orașului, pe strada Adâncata. Un alt grup era cel format și Neculai Udilă, fratele său Andrei și sora Petronela, zisă „Lili”. La pachet, în plasa procurorilor aveau să mai cadă doi comercianți „independenți”, Tiberiu Răducanu, zis „Pităr” și Ionel Chiriac, zis „Mugurel”.
Cea mai intensă activitate o aveau grupările Ioan și Pandele, iar războiul comercial s-a dus între acestea. Vasile Ioan avea experiență în domeniu, dar Pandele a contraatacat prin preț. Ioan vindea o doză de ierburi amestecate cu canabinoizi sintetici cu 50 de lei. Pandele o oferea cu doar 40 de lei. Cum clientela era formată mai ales din oameni ai străzii și fără căpătâi, o diferență de 10 lei se simțea. Când a intrat pe piață, Pandele avea marfă de calitate mai bună decât Ioan. Nu avea însă o sursă stabilă de aprovizionare, așa că în curând Ioan a câștigat la capitolul calitate. Era el însuși consumator și știa ce caută clienții. De asemenea, putea să le povestească ce efecte are fiecare substanță în parte. Pandele era nevoit să-i întrebe pe clienți, dacă aceștia reveneau, cum a fost.
Un alt avantaj al lui Ioan era sursa stabilă de aprovizionare. Avea o cunoștință în Gura Humorului de unde își aducea marfa și pe care o alegea testând-o el însuși. Când lipsea din oraș, își lăsa mama și tatăl să se ocupe de vânzare. Nici ei nu erau amatori. Pandele își lăsa fiul de 17 ani, cu instrucțiuni precise ce să dea, cui și la ce prețuri, atunci când pleca să se aprovizioneze. Uneori îl mai ajuta și soția. Nu era însă același lucru, cei doi neavând experiență.
„E marfă bună, adevărată. Îi de aia aromată”
În curând, și clanul Ioan a scăzut prețurile la 40 de lei doza, iar războiul comercial s-a întețit. Depășit la capitolul calitate și egalat la prețuri, Pandele a contraatacat oferind doze mai mari. Atunci, Ioan a apelat la reclamă. „Eu nu pun ceai cum pune ei… și pune și din una face două. Nu-mi bat joc de oameni, că știu că oamenii ăia muncește pentru 40 de lei… Să dea patru zile pe un drog. Își bat joc de ei. Îi 40 de lei, îs bani. Să dea 40 de lei pe un drog și să-și bată joc de tine”, i-a spus la un moment dat Ileana Vasile unui anchetator sub acoperire pe care îl luase drept client.
Pandele a rezistat pe piață prin faptul că vindea și pe datorie. Cu timpul, a devenit însă tot mai dificil de rezistat concurenței, pentru că datornicii nu prea plăteau. Cei mai mulți cumpărau pe datorie cantități mai mari, iar apoi reveneau doar cu banii pentru o țigară, două. Nu putea să le rețină banii în contul datoriilor deja existente. Trebuia să le dea și marfă. Treptat, calitatea a scăzut tot mai mult.
continuare pe ziaruldeiasi.ro