RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Rățoi replică la limbajul suburban al lui Olariu: ”Eu evit astfel de oameni!”

Derapajul grosolan al consilierului Sorin Olariu la adresa viceprimarului Cristian Rățoi a primit astăzi o replică. În conferința de presă săptămânală, organizată astăzi, întrebat pe acest subiect, Cristian Rățoi a comentat că evită oamenii care folosesc un astfel de limbaj.

În opinia politicianului de la Pro România, în Pașcani s-ar putea face mult mai multe dacă politicienii ar sta la aceeași masă și ar discuta constructiv despre proiecte ce privesc municipiul.

„Rămân consecvent ideii mele că se pot face multe într-un oraș, dacă stăm la aceeași masă, discutăm, argumentăm, facem propuneri, putem face și proiecte împreună. Persoane care se exprimă cum am văzut în postări…. Eu evit astfel de oameni!,” a comentat Cristian Rățoi, viceprimarul Municipiului Pașcani.

Reamintim că Sorin Olariu a postat pe conturile sale de pe rețele de socializare o filmare în care are un limbaj suburban la adresa lui Cristian Rățoi.

  

„Să vedeți modul ilegal prin care ați tăiat atâția arbori. Să vă fie rușine! Dați-vă demisia! De urgență! Nu se poate așa ceva. Vă bateți joc de locuitorii Municipiului Pașcani. Asta arată că nu ați planta în viața dumneavoastră un arbore, un copac, orice vreți dumneavoastră. Ați avut noroc, acum să v-o spun pe șleau, ați avut noroc că l-ați moștenit pe tatăl dumneavoastră că altfel, v-am mai spus-o odată și v-o repet, erați un boschetar. Îmi pare rău, e un termen cam dur, dar ăsta este adevărul. Dați-vă demisia!” a acuzat Sorin Olariu, consilier local din partea PMP.

Olariu nu este la prima ipostază în care jignește în mod grosolan pe rețelele de socializare. Și jurnaliștii de la NewsPascani.com au fost ținta injuriilor formulate de politicianul PMP pe pagina sa de Facebook sau pe canalul său de Youtube, motiv pentru care consilierul local a fost acționat în judecată.

Related posts

Ministrul Mediului vrea ca pădurile să fie supravegheate din satelit. De ce soluţia este bună, dar nu rezolvă problema defrişărilor

Redacția

Adio parcare „la liber” la Piața din Vale? Primăria pregătește bariere, taxe și limită de timp pentru a salva comercianții

Răzvan Grecu

Tribunalul Iași a anulat acțiunea în regres formulată de Primărie împotriva fostului primar Grigore Crăciunescu!

Răzvan Grecu
Încarcă...