NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Raportul primarului privind licitația pentru apă: „hotărârile de Consiliu Local au caracter informativ pentru funcționarii publici!” (DOC)

Miercuri, 24 iunie, în ședința de Consiliul Local, primarul Dumitru Pantazi trebuia să susțină în fața consilierilor raportul privind implementarea Hotărârii de Consiliu Local nr. 183/18.12.2014 prin care aleșii locali au decis achiziționarea unui serviciu de consultanță în vederea organizării unei licitații pentru delegarea serviciului de apă-canal.

Cu o totală lipsă de respect față de legislativul local, edilul șef a refuzat să explice verbal cele scrise în raport și a părăsit sala de ședințe. „Hotărârile de Consiliu Local au caracter informativ pentru funcționarii publici!” aceasta este fraza, ce se regăsește în documentația ce însoțește raportul primarului, care definește haosul din Primăria municipiului Pașcani.

De altfel, întreg raportul face o radiografie a modului în care o hotărâre de Consiliu Local se pune în aplicare de către executiv la Pașcani. Dacă aleșii locali au votat pe 18.12.2014 în unanimitate că trebuie achiziționat un serviciu de consultanță pentru organizarea licitației privind delegarea serviciului de apă, primarul și funcționarii publici pun la îndoială oportunitatea hotărârii adoptate, deși legea nu le conferă un astfel de drept!

  

Circuitul actelor arată cheful de muncă al primarului Dumitre Pantazi. Din data de 30 decembrie 2014 când secretarul municipiului a transmis spre aplicare hotărârea validată de prefectul județului, au durat mai bine de 3 luni până când edilul șef a solicitat să fie întocmit un referat de oportunitate și un caiet de sarcini în vederea achiziționării serviciului de consultanță.

Advertisements

Mai exact, pe data de 12 martie 2015 se transmite către Compartimentul de Monitorizare a Serviciilor Publice să întocmească referatul și caietul de sarcini. Acest lucru este realizat și retransmis primarului pe data de 17 martie 2015, de unde sub semnătura viceprimarului acesta este direcționat în data de 1 aprilie 2015 Compartimentului de Achiziții Publice.

De aici lucrurile s-au împotmolit mai greu. Funcționarii de acolo, conform raportului, refuză să primească documentația pe motiv că este incompletă. Cu toate acestea în raport nu există niciun act prin care să se ateste că acest refuz este real, însă există un raport al aceluiași compartiment, întocmit în data de 23 iunie 2015, prin care se explică atât primarului dar și aleșilor locali că  „hotărârile de Consiliu Local au caracter informativ pentru funcționarii publici din acest compartiment”.

Același Compartiment de Achiziții Publice neagă că ar fi primit vreun referat sau caiet de sarcini de la Serviciul de Monitorizare a Serviciilor Publice, deși aceste acte sunt atașate la dosar.

Însă nu toate hotărârile adoptate de legislativul local au soarta celei de mai sus. De exemplu, achiziționarea Serviciului de Expertiză Extrajudiciară pentru radierea datoriei firmei primarului Dumitru Pantazi, a fost făcută într-un ritm ultra alert. Pe 20 ianuarie 2014 era aprobată achiziționarea serviciului de expertiză, iar pe 27 ianuarie 2014 era însușită această expertiză de către aleșii locali.

Advertisements

Vezi aici raportul!

 

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

 

Advertisements
Advertisements

Related posts

Sala de sport de la stadion a fost închisă, deoarece nu are autorizație ISU! Mâine este posibil să se închidă Hala din Piața Vale și Primăria!

Răzvan Grecu

A început dezinfecția scărilor de bloc! Acțiunea durează 3 zile!

Răzvan Grecu

Fântânile din Paşcani, înfundate de gunoi

Irina Gherasim

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site