News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Rafael Nadal, înfrângeri pe linie în noul sezon

​Rafael Nadal a pierdut și cel de-al doilea meci de simplu disputat în noul sezon competițional, fostul lider ATP fiind învins de australianul Alex De Minaur la United Cup.

Rafael NadalFoto: SAEED KHAN / AFP / Profimedia

La fel ca și în meciul cedat cu Cameron Norrie (din aceeași competiție), Rafa a început mai bine partida, a câștigat primul set, dar le-a cedat pe următoarele două.

  

După un 6-3 în favoarea sa, Rafa a cedat următoarele două manșe ale meciului cu De Minaur, scor 6-1, 7-5. Partida s-a întins pe durata a două ore și 43 de minute.

Locul doi mondial, Nadal a pierdut ambele partide jucate la simplu în actualul sezon, el fiind învins de Cameron Norrie și Alex De Minaur.

Cel mai spectaculos punct al partidei dintre Nadal și De Minaur.

Despre United Cup

Competiția se află la prima ediție și se desfășoară în Brisbane, Perth și Sydney. Se joacă pe hard, iar premiile totale sunt în valoare de $15 milioane.

La United Cup participă 18 echipe naționale, acestea fiind împărțite în șase grupe. Sunt cinci partide care se dispută în cadrul unei în

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Nicușor Dan revine la negocierile pentru formarea noului guvern. Scandal între PSD și USR

Redacția

FRF a făcut o listă de recomandări și obligații pentru suporteri, la meciul România – Kosovo. Orar prelungit pentru transportul STB

Redacția

Prezentare: noul SUV electric Kia EV3

Redacția
Încarcă...