News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

PSD şi PNL îşi delimitează sferele de influenţă la nivel central. Ce numiri au fost făcute la Garantare, Contragarantare şi ANCPI şi ce lefuri sunt puse în joc

Formaţiunile Puterii nu bat pasul pe loc şi sunt în plin proces de reorganizare a conducerilor din instituţiile centrale. În ultima perioadă, în rândul social-democraţilor au avut loc numiri în consilii de administraţie ale unor instituţii de care răspunde Ministerul Finanţelor, portofoliu condus de Adrian Câciu.

În ultimele zile din 2021, Ministerul de Finanţe l-a numit pe Alexandru Petrescu în funcţia de membru al Consiliului de Administraţie (CA) al Fondului Român de Contragarantare (FRC). În guvernările PSD din perioada 2017-2019, Alexandru Petrescu a fost ministru al Economiei, apoi ministru pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, iar în cele din urmă ministru al Comunicaţiilor. Indemnizaţia brută pentru Petrescu va fi de 12.600 de lei, potrivit hotărârii de numire a acestuia. La jumătatea lunii decembrie, PSD l-a impus la şefia acestei instituţii pe Cristian Socol, fost ideolog al programului economic al PSD în perioada Dragnea, dar şi unul dintre cei vehiculaţi pentru funcţia de ministru al Finanţelor.

În prima zi de muncă din 2022, la Consiliul de Administraţie al Fondului National de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii SA – IFN (FNGCIMM SA – IFN) şi-a început activitatea Sterică Fudulea, secretar general al Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR),

 » Citește continuarea pe pagina autorului

  

Related posts

Sorin Grindeanu: Portul Constanţa a devenit cel mai important port la Marea Neagră. Fluxul de mărfuri transportate a crescut constant de la declanşarea conflictului din Ucraina / România are şansa de a valorifica inclusiv potenţialul feroviar al portului

Redacția

Evaluare Națională 2020. Un elev din Constanța nu a susținut examenul deoarece avea temperatură

Redacția

Florin Cîţu are zilele numărate la şefia Senatului. Cine i-ar putea lua locul

Redacția
Încarcă...