RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

PSD a cerut aprobare pentru instalarea a 15 corturi în Sectorul 1. Obiectivul, strângerea semnăturilor pentru demiterea lui Armand

„Am depus solicitare pentru instalarea corturilor unde vom stânge semnăturile necesare Referendumului de demitere a primarului sectorului 1. Bucureştenii merită implicarea noastră! De 10 luni, Capitala a încăput pe mâna unor iresponsabili! Niciodată acest sector nu a arătat atât de rău!”, a scris pe pagina sa de Facebook Gabriela Firea, preşedinte al PNL Bucureşti.

În primul rând, social-democraţii trebuie să convingă cel puţin 25% din cetăţenii cu drept de vot şi domiciliu în Sectorul 1 să semneze cererea de demitere care să fie adresată prefectului. Aşadar, circa 52.000 de semnături, din moment ce populaţia cu drept de vot în sector este de aproximativ 208.000 de persoane.

Prefectul, în acest caz USR-istul Alin Stoica, are obligaţia de a verifica dacă sunt întrunite condiţiile, adică dacă există o cerere în care să fie indicate motivele care justifică organizarea unui referendum, dovada susţinerii organizării referendumului de cel puţin 25% din numărul de cetăţeni cu drept de vot, domiciliaţi în unitatea administrativ-teritorială în care a fost ales respectivul primar, precum şi existenţa unor dovezi care sunt imputabile edilului (hotărâri judecătoreşti de anulare a unor acte emise de primar, dovezi privind organizarea defectuoasă a serviciilor publice din subordinea primăriei etc.). În concluzie,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

  

Related posts

VIDEO Un bărbat a încurcat pedalele și a intrat cu BMW-ul într-un restaurant din Băile Herculane

Redacția

Condamnările cu suspendare nu vor mai fi acordate anumitor infractori, a decis Parlamentul

Redacția

Tot ce ar trebui să ştii despre goblenul cu diamante pentru copii

Redacția
Încarcă...