Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6 și candidatul PNL la Primăria Capitalei, a relatat luni, 24 noiembrie, cum a „inițiat destructurarea unei rețele” prin care sute de oligarhi și infractori ruși ar fi obținut ilegal acte românești. Ulterior acesta a precizat că 68 de cărți de identitate emise cu documente false au fost anulate de autoritățile din Sectorul 6.
Diverși intermediari promit facilitarea obținerii cetățeniei. FOTO ilustrativ justconsult
UPDATE Ciucu: „68 de cărți de identitate emise cu documente false, anulate de Sectorul 6!”
Într-o postare pe Facebook, Ciprian Ciucu spune că Primăria Sector 6 a depus eforturi pentru a semnala și corecta neregulile privind eliberarea de cărți de identitate pe baza unor documente false.
„Înțeleg dintr-un comunicat emis cu urgență electorală de către Ministerul Public că investigațiile făcute de Primăria S6 pe același subiect n-au ajutat. Sau nu încă. Pun aici demersul făcut de colegii mei în chestiunea privitoare la Evidența Populației Sector 6. Și îmi cer scuze dacă am încurcat cu ceva, am crezut că a venit rândul dosarului care vizează Sectorul 6. Asigur pe toată lumea că nu este în intenția mea să iau „gloria” procurorilor sau să speculez politic ceva.
» Citește continuarea pe pagina autorului



