De ieri, 5 septembrie 2018, au început probele la noile semafoare din Municipiul Pașcani. În intersecțiile unde sunt amplasate acestea sunt și polițiști care supraveghează traficul.
În zona gării s-au dat deja amenzi pietonilor care au traversat neregulamentar. Cu toate că timp de două săptămâni agenții poliției Locale Pașcani au împărțit înștiințări participanților la trafic, șoferii nu au ținut cont de noile reguli. Prin urmare, ieri, s-au dat amenzi și pentru staționare neregulamentară.
Noile semafoare trebuiau să funcționeze de la începutul săptămânii, însă acest lucru nu s-a întâmplat deoarece într-o intersecție acestea nu erau racordate la rețeaua de curent electric, iar în altă intersecție nu era făcută recepția finală.
Reamintim că autovehiculele nu mai au voie să staționeze în zona de acțiune a semafoarelor, iar în unele intersecții marcajele rutiere au fost refăcute.