
Uniunea Europeană plătește, printr-un proiect accesat de Primăria Municipiului Pașcani, cursuri de digitalizare pentru șefii municipalității și o parte dintre consilierii locali și funcționarii publici ai instituției. Cele aproximativ 50 de persoane care vor participa la acest curs se vor deplasa la Predeal în două serii.
Explicații pe acest proiect a oferit primarul Marius Pintilie în cadrul emisiunii „În Obiectiv”, difuzată de Actualitatea TV.
„Avem aproximativ 50 de funcționari și câțiva consilieri locali care vor merge în două etape: o parte în luna martie, o parte în luna aprile la Predeal. Cursuri de formare plătite din fonuri europene. Cred că este un lucru foarte bun, pentru că așa cum am pățit astăzi: în momentul în care particip la discuții cu oameni care se pricep într-un anumit domeniu, înveți și faci un schimb de experiență. Aceste proiecte din fonduri euopene le ducem la îndeplinire cu oameni din primărie și chiar aș prefera, având în vedere că aceste cursuri sunt gratis pentru noi, să meargă la aceste formări profesionale, să învețe și să fie mai buni” a declarat Marius Pintilie, primarul Municipiului Pașcani în emisiunea „În Obiectiv”, difuzată de Actualitatea TV.
Primarul Pintilie a explicat și cum au fost selectați consilierii locali pentru acest curs de digitalizare. Conform declarației acestuia, fiecare dintre partidele care fac parte din Consiliul Local au transmis propuneri în urma unei invitații făcute de primărie.
„Voi merge și eu va merge și domnul viceprimar în altă etapă, că nu putem pleca amândoi din localitate. Vor merge și consilierilor locali, pentru că este bine să învățăm de la cei mai buni în așa fel încât să atragem fonduri europene. Am întocmit și am trimis invitații către grupurile politice din consiliul local și am primit răspuns cu cei care vor participa”, a mai explicat Pintilie.


