Promisiunile electorale ale primarului Dumitru Pantazi au fost contrazise de operatorul regional de apă-canal. În urmă cu o săptămână, într-o dezbatere electorală televizată, edilul șef a promis pășcănenilor că apometrele generale și cele din apartamente vor fi citite gratuit de angajați ai Primăriei și ApaVital.

„Prin organizarea asociaților de proprietari și prin această convenție pe care o avem cu operatorul de apă, salariați de la ApaVital împreună cu compartimentul nostru din Primărie vor trece și vor citi apometrele atât cele generale cât și pe fiecare locatar. Fără niciun cost”, a promis primarul Dumitru Pantazi.
Din păcate, cele declarate de primar nu sunt susținute și de operatorul de apă-canal. Ion Toma, directorul ApaVital a transmis NewsPascani.com un punct de vedere conform căruia salariații operatorului nu vor face citirile apometrelor din apartamente. Acest lucru va putea fi făcut doar de proprietari, reprezentant de scară sau asociatie și de un serviciu sau regie din subordinea Primăriei.
„În ceea ce privește citirea apometrelor din interiorul apartamentelor, decizia privitoare la modalitatea în care se va proceda efectiv în fiecare condominiu în parte va fi luată de comun acord de către locatarii fiecărui condominiu (bloc ori scară de bloc), soluțiile posibile fiind cel puțin următoarele:
varianta cea mai simplă și mai elegantă a autocitirii de către fiecare proprietar de apartament în parte a indecșilor repartitoarelor de costuri, la o dată fixă, cu predarea datelor către conducerea asociației / reprezentantului de scară;
citirea indecșilor de către un reprezentant al asociației de proprietari / locatari ori de către reprezentantul de scară;
citirea indecșilor de către reprezentanții unui serviciu organizat în cadrul Primăriei Pașcani ori de către personalul din cadrul unei regii sau societăți comerciale aflate în subordinea Consiliului Local Pașcani” a transmis Ion Toma, directorul ApaVital.
Menționăm, că RAGCL Pașcani, a solicitat, în trecut, pentru serviciul de citire apometre și repartizare costuri suma de 5 lei de apartament.
Citește și: {loadposition articlescategoryload}


