NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Primarii ar putea avea doar două mandate din 2016. Mii de edili sunt stăpâni peste localități de peste 10 ani

Edilii și președinții Consiliilor Județene pot candida de două ori. Asta propunerea legislativă a mai multor parlamentari care susțin că „monopolul unei persoane și a grupului ei” asupra resurselor comunității pe o perioadă mai mare de opt ani nu este în regulă.

 

Aleșii își motivează inițiativa spunând că această regulă ar trebui adoptată cu atât mai mult cu cât ea este aplicată în cazul mai multor funcții publice. „Regulile jocului democratic pleacă de la premisa limitării influenței unei persoane (sau a unui grup de persoane) la nivelul instituțional decizional. În acest context, se remarcă faptul că majoritatea democrațiilor avansate și consolidate limitează la cel mult două mandate funcțiile executive”, spun parlamentarii.

  

Consiliul Legislativ al Parlamentului a avizat deja favorabil proiectul de lege. În prezent, În România, instituția Președintelui este limitată la două mandate (consecutive sau nu). Totodată, legile noi intrate în vigoare (spre exemplu Legea Educației Naționale, din ianuarie 2011) limitează numărul de mandate ale unui rector la cel mult două (consecutive sau nu).

„Măsura ar însănătoși administrația publică”

În plus, inițiatorii spun că există numeroase cazuri în țară unde din cauza faptului că aleșii au avut mai multe mandate s-a creat o rețea de interese care au acaparat direct sau indirect, prin interpuși, contractele de achiziții sau prestări servicii. 

Totuși, dacă edilul care câștigă două mandate consecutive, poate candida dinnou după o pauză de cel puțin patru ani, mai propun parlamentarii. Măsura ar urma să intre în vigoare din 2016, atunci când vor avea loc alegeri locale.

Primari de 20 de ani

În județul Buzău există un primar care este în funcție din 1990: Marian Mărgăit, comuna Boldu, iar edilul localității Cucuteni (județul Iași), Mihai Tun, este primar de 34 de ani. În Capitală, edilii sectoarelor 1, 2 și 5, Neculai Onțanu, Andrei Chiliman și Marian Vanghelie sunt primari de peste 10 ani.

sursa evz.ro

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Advertisements

Related posts

Șeful unui ocol silvic a fost bătut în birou. Un bărbat ar fi devenit violent „fără niciun motiv” (Foto)

Redacția

Orban, întrebat dacă l-ar mai fi susţinut pe Cîţu în cazul în care ştia datele despre trecutul său: „Cu siguranţă, nu”

Redacția

Tudose atacă USR PLUS: Pe logica aceasta prim-ministru putea să fie şi Al Capone, dacă aveaţi şi voi un loc la masă

Redacția

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site