News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Primăria Pașcani așteaptă colindători pentru festivalul din acest an

Festivalul de colinde organizat de Primăria Pașcani, va avea loc anul acesta, în foaierul instituției, pe data de 21 decembrie.  Reprezentanții municipalității anunță că au făcut invitații către școli, biserici și alte instituții din oraș, și așteaptă colindătorii.  

 

 

  

 

Primăria municipiului Pașcani a stabilit data la care va avea loc anul acesta Festivalul de Colinde. Este vorba despre data de 21 decembrie, începând cu ora 13, în foaierul Primăriei, la ultimul etaj, acolo unde a avut loc și premierea cuplurilor ce au împlinit 50 de ani de la căsătorie. Încă nu avem numărul de participanți. Au fost trimise adrese către școli și alte instituții. Invităm pe pășcăneni la acest eveniment care va avea loc la Primăria municipiului Pașcani”, a declarat purtătorul d cuvânt al instituției. 

Related posts

Focar de pestă porcină în Timiș. Aproape 40.000 de porci vor fi sacrificați

Redacția

Dezbatere publică la Pașcani pentru ajustarea taxelor locale. Majorările propuse țin cont doar de inflație

Denisa Mădălina Pițel

Temperaturile vor urca astăzi până la 15 grade. Urmează un interval de răcire accentuată după data de 5 ianuarie

Redacția
Încarcă...