Forţele Navale Române au anunţat că manifestările de luni, din portul militar Constanţa, vor debuta la ora 10.00, cu ceremonialul de ridicare a pavilionului, geacului şi marelui pavoaz, la bordul navelor militare, concomitent cu intonarea Imnului Naţional al României şi tragerea a 21 de salve de tun.
După oficierea serviciului religios şi cuvântul de bun venit al şefului Statului Major al Forţelor Navale, vor urma alocuţiunile persoanelor oficiale, vizitarea navei-şcoală „Mircea” şi consemnarea momentului în Cartea de Onoare a velierului.
În Portul Tomis, activităţile organizate cu prilejul sărbătoririi Zilei Marinei Române, vor avea loc în între 10.00 – 13.00 şi 17.00 – 20.00 şi vor cuprinde expoziţii de tehnică militară, standuri cu ofertele educaţionale ale instituţiilor militare de învăţământ, ateliere interactive de noduri marinăreşti, face-painting şi foto-corner, iar pasionaţii de nave pot experimenta, gratuit, tensiunea din interiorul bătăliilor navale virtuale, într-un spaţiu special amenajat de echipa World of Warships.
Totodată, Asociaţia Tradiţia Militară va prezenta ţinute militare de epocă, iar Agenţia „Loski” va prezenta colecţia vestimentară „Cruise”, cu tematică marină, inspirată din uniformele marinarilor.
În prima parte a zilei de luni, după defilarea aviaţiei, Zeul Neptun îşi va face apariţia, în jurul orei 11.00,
» Citește continuarea pe pagina autorului


