RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Premierul anunţă că Marcel Boloş va merge la Bruxelles. Ciucă: „Vrem să avem toate elementele din PNRR clarificate”

„Cu puţin timp în urmă, am încheiat o şedinţă a Comitetului interministerial unde am analizat stadiul implementării jaloanelor şi ţintelor din PNRR. A fost o foarte bună oportunitate în care am putut să identificăm atât realizările, cât şi ceea ce avem de făcut în continuare. Avem o delegaţie pe care o va conduce domnul ministru Boloş săptămâna aceasta şi se va deplasa la Bruxelles, astfel încât să putem să avem toate elementele clarificate şi să fim în măsură, aşa cum ne-am angajat, ca până la finele lunii iunie să pornim cele 57 de apeluri dintre cele 69 câte avem în portofoliu. Ca atare, există mecanismele şi procedurile create astfel încât să putem să accesăm aceste fonduri, care sunt o foarte bună şi o mare oportunitate pentru noi să putem să continuăm să ne dezvoltăm aşa cum aşteaptă cetăţenii de la noi”, a declarat Nicolae Ciucă, luni, la începutul şedinţei Executivului.

Totodată, cu ocazia Zilei Europei, premierul a subliniat că românii au beneficiat de pe urma aderării ţării noatre la UE. 

„Astăzi sărbătorim Ziua Europei şi vreau să folosesc acest prilej pentru a le mulţumi tuturor românilor pentru voinţa fermă exprimată şi pentru modul în care au înţeles să coaguleze pentru îndeplinirea acestui obiectiv naţional care ne-a oferit şansa să ne alăturăm celui mai important proiect de dezvoltare şi bunăstare,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

  

Related posts

Comentatorul sportiv Marian Olaianos a fost concediat de la TVR după ce și-ar fi agresat fizic și verbal o colegă

Redacția

FOTO Cum arată cel mai nou concurent pentru Dacia Spring și ce este special la mașina electrică de 20.000 de euro

Redacția

O mamă şi-a bătut fiica de 19 ani, cu dizabilităţi, până i-a spart capul. Tânăra a ajuns la spital

Redacția
Încarcă...