RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Povestea fotografiei în care apar doi polițiști și un jandarm alături de maneliștii Adi Minune și Tzancă Uraganu. Care au fost explicațiile polițiștilor

Fotografia care a făcut furori pe internet, în care apar cei doi polițiști și un jandarm alături de Adrian Minune și Tzancă Uraganu, a fost făcută la cererea femeii care și-a aniversat ziua și a cărei petrecere a fost stricată de forțele de ordine, au precizat sursele G4Media.ro.

Femeia a organizat o petrecere pentru a sărbători împlinirea a 30 de ani, iar după oprirea evenimentul și după amenzile primite, ea le-a cerut celor doi polițiști și jandarmului, drept ”cadou” să facă, mai întâi o fotografie cu ea, apoi una cu cei doi maneliști să le aibă amintire.

Forțele de ordine au fost de acord pentru că, după explicațiile oferite superiorilor, nu au crezut că greșesc cu ceva, câtă vreme ei le aplicaseră deja amenzile participanților la eveniment, au mai precizat sursele.

Polițiștii au dat sancțiuni de 38.500 lei pentru nerespectarea regulilor sanitare în plină pandemie, dar și pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.

  

Context

Poliţia Capitalei şi Jandarmeria Bucureşti au anunțat, duminică, declanșarea unor verificări în cazul a doi poliţişti şi al unui jandarm care s-au fotografiat cu Adrian Minune şi un alt bărbat, zis Tzanca Uraganul, la evenimentul privat din Sectorul 6 la care forţele de ordine au intervenit şi au dat amenzi.

În imaginea făcută publică pe pagina de Facebook a lui Andrei Velcu (Tzanca Uraganul) apar doi poliţişti şi un jandarm care s-au fotografiat împreună cu Adrian Minune şi Tzanca Uraganul, aceştia din urmă fără a purta mască.
Jandarmeria Bucureşti a precizat că fotografia a fost făcută în noaptea de 31 octombrie spre 1 noiembrie şi că jandarmul din imagine este cadru militar activ al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, poliţiştii au intervenit la un eveniment privat aflat în desfăşurare într-un apartament de tip penthouse din Sectorul 6.

La acest eveniment poliţiştii au identificat 11 persoane care au fost sancţionate pentru încălcarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19 şi a Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

g4media

Related posts

Analiză dură despre situația politică din Bulgaria: Democrația bulgară este bolnavă, iar rotația premierilor nu o va vindeca / Vârfurile din partide sunt populate de obedienți, o combinație teribilă de oameni proști, slabi și lași, care nu se pot menține într-o funcție două zile la rând

Redacția

Pierderile Ucrainei după două săptămâni de război, conform Rusiei / Bilanțul tancurilor, avioanelor și armamentelor ce ar fi fost distruse de ruși

Redacția

Culise. Lupte de putere în PNL. Echipa Cîţu încearcă îndepărtarea a doi oameni ai lui Orban din funcţii-cheie

Redacția
Încarcă...