RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Posibilul nou manager de la CLP Ecoserv SRL, va avea același salariu ca Leonard Ursu. Iată dovada! (DOC)

Numirea la conducerea societății CLP EcoServ SRL a unui nou manager, nu va atrage după sine o majorare a salariului acestuia, ori o creștere a  bugetului de salarii. Viitorul manager rămâne în mână cu aceeași bani, pe care astăzi îi încasează actualul director, iar fondul de salarii ar face economii din indemnizațiile celor patru administratori, ale căror posturi vor fi desființate.

În proiectul de hotărâre prin care se propune aleșilor locali, de către primarul Marius Pintilie, reorganizarea juridică a societății CLP EcoServ SRL, cu scopul eliminării din conducere a Consiliului de Administrație, este stipulat și venitul care ar urma să fie încasat de noul manager.

Vorbim de un salariu de 9.432 lei brut pe lună, pentru perioada cât va ocupa funcția, după cum este stipulat în contractul de mandat, anexă la proiectul de hotărâre. Este practic un venit echivalent cu salariul încasat acum de managerul Leonard Ursu.

Potrivit declarației de avere, depusă pe data de 21 august 2020, înainte de alegerile locale, Ursu a declarat un venit de 66.500 lei din funcția de manager. Vorbim despre un venit în mână. Dacă împărțim suma la 12 luni lucrătoare, rezultă 5.541, 66 lei, aceeași sumă ce va fi încasată și de noul manager după ce i se vor opri contribuțiile la bugetul de stat.

  

Prin urmare, informațiile apărute în spațiul public cu privire la creșterea salariului nu sunt corecte. Din contră, la nivelul instituției se va face o economie prin neplata indemnizațiilor către ceilalți membri ai Consiliului de Administrație.

Atașăm declarația de avere a managerului Leonard Ursu, care nu se regăsește pe site-ul intituției pe care o conduce, așa cum afirma în emisiunea “În Obiectiv”, din data de 25 mai. De asemenea, și calcul venitului noului manager realizat prin aplicația de pe portalul www.calculator-salarii.ro.

Votul pe marginea proiectului de hotărâre cu privire la reorganizarea juridică a societății CLP EcoServ SRL se dă în ședința din data de 31 mai 2021.

Declarație de avere Leonard Ursu

Related posts

Pășcănean către primarul Dumitru Pantazi: „Cine a stabilit programul ăsta bizar? Să doarmă copiii de la 12:30 la 15:30, în frig domnule, pe salteluțele alea jos? N-aveți copii, n-aveți nepoți? Să vă fie rușine!!!”

Răzvan Grecu

Șeful CJ Iași trebuie să semneze de 60.000 de ori pentru a depune un singur proiect

Redacția

Primăria Pașcani a predat terenul pentru amenajarea unui bazin de înot

Răzvan Grecu
Încarcă...