Șeful diplomației române a admis la Digi24 că în 2023 este o fereastră de oportunitate pentru aderarea României la Schengen, subliniind însă că este dificil de anticipat o schimbare de poziție din partea Austriei înainte de încheierea procesului electoral din acest stat.
FOTO Mediafax
„Există o fereastră de oportunitate în acest an, așa cum a spus președintele României”, a subliniat ministrul de Externe, arătând că dialogul cu șefii diplomațiilor statelor membre a fost continuat încă de la finalul anului trecut, susținerea fiind confirmată de toți cei 23 de miniștri de Externe, ănsă nu și de reprezentantul Austriei, care a votat împotriva aderării României la spațiul de liberă circulație pe 8 decembrie.
Ministrul a mai susținut că este vorba despre „o susținere foarte puternică, care se traduce și prin demersuri făcute pe lângă partea austriacă”.
„Susținerea aceasta este foarte puternică, după cum am constatat și recent, prin ceea ce a spus cancelarul Scholz la București. De asemenea în discuția mea de weekendul trecut, când a avut loc acea escală tehnică a președintelui Macron la București, cu omologul meu francez, s-a confirmat această susținere puternică”, a mai explicat Bogdan Aurescu.
» Citește continuarea pe pagina autorului


