
Clubul Sportiv Municipal (CSM) Pașcani a găzduit, sâmbătă, 5 iulie 2025, cea de-a VII-a ediție a Cupei instituțiilor și societăților comerciale la fotbal. Evenimentul s-a desfășurat pe terenul CFR din incinta bazei sportive CSM Pașcani, situată pe strada Stadionului nr. 1, reunind echipe formate din angajați ai instituțiilor și societăților comerciale locale.
Fiecare echipă a fost alcătuită din șase jucători de câmp și un portar, cu loturi de minimum 7 și maximum 10 sportivi, toți legitimați la instituțiile sau firmele pe care le reprezintă și apți pentru efort fizic. Meciurile au avut o durată de 30 de minute, în două reprize a câte 15 minute.
Clasamentul final a fost următorul:
Locul 1: Secția de Pompieri Pașcani
Locul 2: Poliția Municipiului Pașcani
Locul 3: Jandarmeria Pașcani
Locul 4: Primăria Municipiului Pașcani
Locul 5: S.C Dedeman Pașcani
Locul 6: Poșta Municipală Pașcani
Locul 7: S.C. Pakmaya
Locul 8: S.C. Proinvest
Organizatorii au acordat premii constând în cupe și diplome pentru primele trei clasate, precum și distincții speciale pentru performanțe individuale:
Golgeterul competiției: Dabija Florin, cu 7 goluri marcate
Cel mai bun portar: Ojică Florin
Cel mai bun jucător: Mihăilă Laurențiu
Toate echipele participante au primit diplome de participare, evenimentul confirmându-se drept o manifestare sportivă de tradiție, care promovează fair-play-ul și spiritul de echipă între angajații instituțiilor și firmelor din municipiul Pașcani.












