Poliţia britanică a anunţat luni că nu va întreprinde alte acţiuni după o anchetă declanşată în urma unor relatări apărute în mass-media, potrivit cărora anumite onoruri au fost atribuite în schimbul unor donaţii făcute în beneficiul uneia dintre fundaţiile de caritate patronate de regele Charles al III-lea, informează Reuters, preluată de Agerpres.
Divizia de anchete speciale (SET) din cadrul Poliţiei Metropolitane din Londra a deschis o anchetă în februarie 2022 după ce publicaţia Sunday Times a raportat că un om de afaceri saudit a primit un premiu după ce a donat mii de lire sterline unor proiecte sprijinite de monarhul britanic.
Poliţiştii londonezi au spus că investigaţia a fost demarată după ce au luat legătura cu The Prince’s Foundation, una dintre principalele organizaţii de caritate patronate de Charles înainte ca acesta să devină rege, pentru a discuta despre un raport independent ce viza practicile de finanţare ale organizaţiei şi că au analizat documentele prezentate de fundaţie.
Doi bărbaţi ale căror identităţi nu au fost făcute publice au fost chestionaţi ulterior, iar Poliţia britanică a precizat că a solicitat, de asemenea, mai multe documente specifice din partea publicaţiei Sunday Times.
Cu toate acestea,
» Citește continuarea pe pagina autorului


