Logo

RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Comunicate de Presă

PNL Iaşi a contestat la Tribunalul Iaşi listele depuse de filiala ieşeană AUR şi cere respingerea acestora. Liberalii afirmă că listele sunt semnate doar de George Simion, nu şi de Claudiu Târziu, cum prevede statutul AUR (P)

Filiala ieşeană a PNL solicită în instanţă respingerea listelor AUR Iaşi depuse la Biroul Electoral Judeţean, motivând că listele au fost admise în mod greşit.

Liberalii susţin că listele au fost semnate doar de liderul partidului George Simion, nu şi de preşedintele Consiliului Naţional de Coordonare, Claudiu Tâziu, aşa cum prevede statutul AUR.

PNL Iaşi a depus o contestaţie la Tribunalul Iaşi, împotriva deciziei Biroului Electoral Judeţean, cerând instanţei să respingă ”toate candidaturile de pe listele pentru Camera Deputaţilor şi Senat depuse de partidul Alianţa pentru Unirea Românilor”, liberalii precizând că listele ar fi fost admise ”în mod greşit”.

Liberalii ieşeni precizează în contestaţia depusă la Tribunal că Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţeană avea obligaţia de a analiza condiţiile de fond şi de formă ale candidaturilor depuse.

  

Potrivit PNL Iaşi, în statutul AUR se arată că listele electorale trebuie semnate de către preşedintele partidului George Simion împreună cu preşedintele Consiliului Naţional de Conducere, Claudiu Târziu, lucru care nu s-a întâmplat.

”În speţă, listele de candidaţi AUR pentru de Camera Deputaţilor şi Senat pentru circumscripţia electorală nr. 24 jud. Iaşi sunt semnate doar de către Preşedintele partidului, dl. George Simion, lipsind semnătura preşedintelui Consiliului Naţional de Conducere (CNC), aşa cum prevede Statutul. Din acest motiv rezultă încălcarea dispoziţiilor exprese şi imperative ale art. 52 alin. (8) din Legea 208/2015, nefiind îndeplinită exigenţa legală de a fi semnate de către conducerea partidului”, se arată în contestaţia depusă de PNL Iaşi la Tribunalul Iaşi.

Liberalii solicită instanţei să respingă candidaturile depuse de AUR Iaşi pentru alegerile parlamentare.

O contestaţie similară a fost depusă, tot la Tribunalul Iaşi, şi de liderul filialei judeţene, deputatul Alexandru Muraru.

Ambele contestaţii se vor judeca luni la Tribunalul Iaşi.

news.ro

Related posts

La vânătoare de comori uniriste

Redacția

”Nu fi oiță, poartă telefonul la blăniță”. Campanie pentru sensibilizarea şoferilor care stau cu ochii în telefoane, riscând să producă accidente grave

Redacția

Scăderea cu 50% a accizei la combustibil – soluția pentru stoparea scumpirilor (P)

Redacția
Încarcă...