Conferință de presă furtunoasă în această dimineață la sediul PNL Pașcani. Liderul partidului, alături de trei dintre consilieri și secretarul organizației au venit în fața presei cu două subiecte.Unul dintre subiecte are legătură cu modul în care administrația a recurs la desființarea parcului din spatele blocului C5.
"Consilierii PNL nu au votat pentru distrugerea parcului. Am votat doar pentru înființarea unui alt loc de joacă", a susținut Dorin Nichifor, consilier PNL.
Liberalii au explicat apoi că hotărârea 96/2013, care făcea referire la înființarea parcului de joacă din fața centralei termice numărul 11 din apropierea piețeii, a fost modificată după adoptare! Mai exact, în plenul Consiliului Local s-a aprobat o formă cu 3 articlole. Iar la prefectură a fost transmisă cu 6 articole, printre care și unul care prevedea dezafectarea plocului de joacă de la C5.
"Au apărut noi articole față de cele aprobate în timpul ședinței. Sunt modificări flagrante. Ne-am întâlnit și am analizat proiectul discutat la acea vreme, am consultat hotărârea care a reieșit și procesul verbal încheiat și am constatat că nu s-a respectat ceea ce s-a discutat. Repet, nu am votat pentru desființarea locului de joacă", a mai subliniat Nechifor.
Consilierul Neculai Enea a intervenit și el pe marginea acestui subiect. El a fost de părere că Primăria ar fi trebuit să intre în legalitate cu acel parc dacă exista o problemă, nu să îl desființeze."Dacă era problema consumului de alcool se putea lua alte măsuri", a susținut Enea.
Marius Pintilie, un alt consilier liberal, crede că problemele apărute în perioada de funcționare a parcului purteau foarte ușor rezolvate."Eu îmi doresc ca pășcănenii să înțeleagă că noi nu am votat pentru desființarea parcului, ci pentru înființarea altuia. În spatele blocului C5 a fost parc de joacă de peste 40 de ani de zile. Eu cred că dacă acesta ar fi fost împrejmuit cu un gard și afișat un program de funcționare nu mai era gălăgie. Primăria a decis mutarea lui. Punctul meu de vedere este acela că trebuie căutate în mod rapid variantele legislative pentru reînființarea acestuia", a menționat Pintilie.
Ca urmare a acestei situații apărute după modificarea hotărârii liberalii cer executivului local să explice public de ce s-a ajuns aici."Stăm și ne întrebăm ce mai căutăm în Consiliul Local dacă hotărârile sunt modificate. Așteptăm din partea executivului explicații în acest sens. De asemenea propunem înființarea unei comisii care să verifice toate hotărârile adoptate în actualul mandat să vedem dacă ceea ce s-a votat este rezultatul discuțiilor din Consiliul Local. Vom avea zilele viitoare discuții și cu liderii celorlalte formațiuni politice pentru a elabora un document pe care să îl transmitem spre analiză prefectului Județului Iași", a mai spus Dorin Nichifor.
{flv}diverse/conferinta de presa pnl 16 nov{/flv}
Citește și: {loadposition articlescategoryload}