RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
AdministrațieLocal

Piața vale: Se lucrează la documentația pentru obținerea avizului pentru siguranța la incendiu!

Documentația privind obținerea autorizației pentru siguranța la incendiu pentru obiectivul piața vale, este în lucru. Firma selectată de către Pirmăria Pașcani a început să pregătească documentele.

Administratorul public, Alexandru Dandu, a explicat pentru NewsPascani.com stadiul acestui demers. „Având în vedere faptul că suntem întrebați în mod constant despre deschiderea pieței din vale, vă pot spune că suntem la etapa privind elaborarea documentației ce va fi depusă pentru obținerea autorizației pentru securitatea la incendiu. Contractul cu societatea ale cărei servicii au fost achiziționate a fost semnat. Acum suntem în faza în care îi furnizăm reprezentanților acesteia documentele pe care le solicită în vederea elaborării proiectului care conține atât parte scrisă, cât și parte desenată”.

Imediat ce documentația va fi finalizată e ava fi depusă pentru avizare la Inpectoratul pentru Situații de Urgență Iași. „Când va fi finalizată, documentația va fi depusă la Inspectoratul pentru Situații de Urgență, în vederea obținerii autorizației despre care am pomenit la început”, a mai explicat administratorul public, cel care coordonează activitatea din cele două piețe.

Reamintim faptul că recepția finală a lucrărilor la acest obiectiv este finalozată într-un procent de 95%. Concomitent cu documentația pentru obținerea autorizației la incendiu, Pirmăria Pașcani pregătește mnoi licitații pentru atribuirea spațiilor destinate comerțului.

  

Related posts

Mihai Atomei a părăsit ”scena vieții”. Înmormântarea va avea loc mâine

Redacția

Padocul din Blăgeşti se va închide. Câinii vor fi mutaţi într-un adăpost nou, în pădurea Moţca (Foto)

Ema Roman

Plaje în România: Locuri sălbatice și moderne în care să mergi vara asta

Redacția
Încarcă...