RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
AdministrațieLocal

Piața din zona vale, pregătită să își primească comercianții! Autorizațiile ISU și D.S.V.S.A au fost obținute

Proiectul de modernizare a pieței agroalimentare din zona vale a municipiului Pașcani ajunge la final. După luni de lucrări și proceduri administrative, obiectivul este pregătit de deschidere, au anunțat autoritățile locale.

„Între timp, în această după-amiază (n.r. ieri după-amiază), am primit și Autorizația ISU. Toate condițiile pentru punerea în funcție a obiectivului sunt îndeplinite”, a transmis viceprimarul Pașcaniului, Claudiu Bodoașcă.

Documentul emis de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Iași vine după ce, săptămâna trecută, piața a primit și autorizația de funcționare din partea Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Iași.

Primarul municipiului, Marius Pintilie, a precizat că, odată cu obținerea tuturor avizelor, deschiderea pieței este iminentă, iar comercianții își vor putea ocupa locurile în zilele următoare. Edilul estimează că activitatea va începe chiar în această săptămână.

  

Pentru spațiile din hala noii piețe a fost deja organizată licitația, în timp ce locurile destinate producătorilor agricoli, comercianților de legume și fructe, dar și celor care vând produse de origine animală vor fi repartizate în ziua inaugurării.

Modernizarea pieței din zona vale reprezintă unul dintre proiectele așteptate de comunitate, fiind considerată o investiție necesară pentru sprijinirea producătorilor locali și pentru îmbunătățirea condițiilor de comerț. Autoritățile urmează să comunice în scurt timp data exactă a deschiderii.

Related posts

Vârsta de pensionare în România „nu se poate mări”

Redacția

Viceprimarului Cristian Rățoi a făcut publice condițiile sale pentru a vota bugetul Pașcaniului pe anul 2024

Răzvan Grecu

Un pășcănean a câștigat un proces cu ApaVital! Operatorul trebuie să furnizeze apă la scara E a blocului Moldova, până pe 29 septembrie!

Răzvan Grecu
Încarcă...