RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Economie și afaceri

Persoanele care nu îşi declară veniturile riscă sa plateasca amenzi consistente

Contribuabilii, persoane fizice care au obţinut anul trecut venituri din activităţi independente trebuie să le declare la Adminisitraţia Judeţeană de Finanţe Publice până pe 26 mai inclusiv. Declararea acestor venituri se efectuează prin completarea şi depunerea la sediul instituţiei/electronic/prin poştă a formularului 200 – „Declaraţie privind veniturile realizate din România”.

Sunt vizate pentru depunerea acestui formular persoanele care au obţinut venituri comerciale, din profesii libere sau din drepturi de proprietate intelectuală, din cedarea folosinţei bunurilor, din silvicultură şi piscicultură, din transferul titlurilor de valoare, operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen sau din activităţi agricole individuale, pentru care venitul net se stabileşte în sistem real. Totodată, nu au obligaţia depunerii formularului 200 persoanele fizice care au realizat venituri nete determinate pe bază de norme de venit, venituri din activităţi independente a căror impunere este finală, venituri din cedarea folosinţei bunurilor sub formă de arendă, a căror impunere este finală, venituri din pensii sau din salarii, dacă acestea au fost declarate în alte tipuri de formulare prevăzute de Codul Fiscal. „Formularul se depune, împreună cu anexele completate, dacă este cazul, în format hârtie, direct la registratura organului fiscal sau la oficiul poştal, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire precum şi on-line, în situaţia în care contribuabilii dispun de un certificat digital calificat, conform prevederilor legale. Depunerea formularului 200 după data de 26 mai 2014, se sancţionează cu amendă cuprinsă între 50 şi 500 lei”, a precizat Maria Ţăran, purtător de cuvânt al DGRFP Iaşi. Formularul 200 se poate obţine de la sediul unităţilor fiscale sau poate fi descărcat de pe site-ul ANAF : www.anaf.ro – Asistenţă contribuabili – Toate formularele cu explicaţii.

sursa Ziaruldeiasi.ro

  

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

 

 

Related posts

Excepțiile de la obligativitatea folosirii RO e-Factura. De când se dau amenzi pentru nerespectarea termenului limită și care e valoarea lor

Redacția

Un gigant mondial din industria auto pune primul picior la Iași

Redacția

Bătaie de joc la CFR. Trenuri importante, de cursă lungă, anulate la Iași fără anunț

Redacția
Încarcă...