Aproximativ 70 de familii care au case construite în cartierul Aerodrom pe terenuri concesionate de la Primărie au primit astăzi o veste bună din partea consilierilor locali. Aleșii și-au însuşit în proprietatea privată terenurile, care în perioada următoare vor fi scoase la vânzare, după realizarea unui studiu de piață.
Proiectul de hotărâre a fost votat de toți consilierii. Au trecut în proprietatea privată parcelele cuprinse între numerele de inventar 1433 până la 1501 și numărul 1957. ”Este un pas înainte pentru cei care și-au construit case pe respectivele suprafețe de teren concesionate de la Primărie. Odată cu adoptarea acestui proiect ei își vor putea achiziționa aceste terenuri, vor deveni proprietari și își vor primi titluri de proprietate”, a declarat după ședință, consilierul PNL Marius Pintilie.
La câteva ore distanță de ședința Consiliului Local, primarul Dumitru Pantazi a remis redacțiilor un comunicat de presă prin care vorbește despre decizia aleșilor locali. ”Cei în cauză, care au case acolo, vor avea posibilitatea sa cumpere terenul. Valoarea pe m2 va rezulta din studiile de oportunitate care se vor face în zonă după intabulare și pregătirea documentației pentru vânzare. Bunurile, terenuri pe Aerodrom, aparțin domeniului privat al Municipiului Pașcani și au ca element de identificarea străzile Calea Romanului, Cosminului, Luceafărului, Călugăreni, Renașterii, Armoniei din Cartierul Aerodrom”, se arată în comunicatul trimis redacției.
Aleșii locali speră ca toți cetățenii care și-au construit case în cartierul Aerodrom, dar nu au titluri de proprietate, să beneficieze și ei de aceste măsuri.


