Filiala locală a U.N.P.R. va avea un sediu oficial și la Pașcani. Primarul Dumitru Pantazi a pus pe ordinea de zi a ședinței de Consiliului Local ce va avea loc mâine, de la ora 10.00, un proiect de hotărâre prin care un spațiu din proprietatea publică va fi închiriat către partidul generalului Gabriel Oprea.
Locația este în fostul sediu al Primăriei municipiului Pașcani acolo unde U.N.P.R. va primi o cameră cu suprafața de 15,5 mp. Odată cu acest spațiu vor fi închiriate și cota parte din hol și grupul sanitar în suprafață totală de 18 mp.
Dacă aleșii locali vor aproba, U.N.P.R. va plăti lunar suma de 65,96 de lei adică 0,84 de lei pentru mp de spațiu efectiv și 0,34 de lei pentru fiecare mp de dependințe. La aceste sume se mai adaugă cheltuielile cu energia electrică și termică, dar și cu apa caldă și rece, care vor fi plătite separat de către chiriași.
Citește și: {loadposition articlescategoryload}


