RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Iași

Pacienții de la IRO Iași și-au spus nemulțumirile! Părerile lor au ajuns până la manager: „Doctorii să fie mai expliciți”

Pacienții de la IRO Iași și-au spus nemulțumirile, dar și-au exprimat și recunoștința față de personalul medical prin intermediul chestionarelor de satisfacție. Astfel, dacă o parte dintre bolnavi au precizat că nu sunt pe deplin mulțumiți de atitudinea medicilor, de mâncarea primită pe timpul internării sau de numărul locurilor de parcare, au fost și pacienți care au apreciat condițiile și personalul medical de la IRO Iași.

În perioada 1 august 2023 – 31 decembrie 2023, au fost externați din internare continuă 3.869 de bolnavi oncologici. Dintre aceștia, 2.421 au comunicat numărul de telefon și au primit SMS-uri din partea IRO Iași, pentru a-și exprima satisfacția față de serviciile medicale. Trebuie precizat că doar 15,5 la sută, respectiv 377 de pacienți, au completat chestionarul.

Conform analizei chestionarelor online, 342 de pacienți s-au arătat foarte mulțumiți de personalul medical, 28 s-au declarat mulțumiți, iar 7 nemulțumiți. În ceea ce privește calitatea serviciilor oferite de asistentele medicale, 304 pacienți au fost foarte mulțumiți, 66 mulțumiți, iar 7 nemulțumiți.

Foarte mulți pacienți, mai precis 324, s-au arătat foarte mulțumiți de calitatea informării medicale oferite de specialiștii din cadrul IRO Iași, 40 au transmis că aceasta este satisfăcătoare, iar 13 – nesatisfăcătoare. Referitor la timpul de așteptare de la primul diagnostic până la începerea unui tratament specific oncologic (fie chimioterapie, fie tratament chirurgical sau radioterapic), 292 de pacienți au precizat că au așteptat o lună, 39 au așteptat 2 luni, 19 au avut de așteptat mai multe luni, iar 27 de pacienți au precizat că au fost nevoiți să aștepte 3 luni până la începerea tratamentului.

  

Din totalul de 377 de persoane care au completat chestionarul de satisfacție, 372 au precizat că nu au fost victimele unei situații care este incompatibilă cu etica profesiei medicale, doar 5 menționând că angajații IRO Iași nu au dat dovadă de etică.

continuare pe bzi.ro

Related posts

Premieră la “Infecţioase” la Iaşi: s-au internat primii pacienţi non-Covid

Redacția

Cine sunt favoriții pentru cele două posturi de inspectori școlari adjuncți la Iași

Redacția

Regulamentele liceelor din Iași: despre tocuri, fuste, șosete și apărarea Ortodoxiei

Redacția
Încarcă...