Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), Consiliul Tineretului din România (CTR) și Consiliul Național al Elevilor (CNE) au lansat miercuri o campanie menită să aducă problemele și prioritățile elevilor în atenția viitorilor candidați la alegerile parlamentare și prezidențiale din acest an.
„În contextul apropierii alegerilor membrilor Parlamentului României și a Președintelui României, care se vor desfășura în perioada noiembrie-decembrie, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), Consiliul Tineretului din România (CTR) și Consiliul Național al Elevilor (CNE) lansează astăzi, 28.08.2024, campania „Noi știm ce vrem, dar cine își asumă?”.
Demersul are rolul de a aduce în atenția candidaților nevoile și dezideratele elevilor, studenților și tinerilor, astfel încât asumările viitorilor aleși să fie construite pe baza solicitărilor beneficiarilor sistemului educațional din România și ale tinerilor, marcând astfel importanța implicării acestora în toate procesele decizionale, încă de la inițierea lor”, se arată într-un comunicat al ANOSR.
De asemenea, asociația studenților a invitat candidații la dialog și a precizat că le va înainta un set de priorități pentru îmbunătățirea sistemului de învățământ din România.
„În perioada următoare, vom înainta către candidați un set de priorități esențiale pentru îmbunătățirea sistemului de învățământ și a sectorului de tineret din România și îi vom invita la dialog,
» Citește continuarea pe pagina autorului


