

Raportul privind întreruperea și restricționarea programului de furnizare a apei potabile, de care cetățenii au avut parte săptămâna trecută, nu a mai fost discutat în ședința Consiliului Local, de astăzi. În acesta ar fi trebuit să se prezinte explicații cu privire la activitățile din incinta împrejmuită, din zona puțurilor de captare.
Reprezentanții operatorului ApaVital spuneau zilele trecute că vor trimite un raport către Primărie și Consiliul Local. Acesta raport a fost invocat de primarul Dumitru Pantazi, atunci când a fost chestionat pe marginea întreruperii apei și problemele din zona puțurilor.
În ședința Consiliului Local de astăzi, primarul și cei de la ApaVital nu au discutat pe marginea raportului. El a fost se pare trimis doar instituției edilului șef, nu și aleșilor locali.
Claudiu Bodoașcă (PNL) l-a întrebat astăzi pe managerul Mihai Doruș dacă poate explica activitățile din incinta puțurilor și dacă cetățenii trebuie să își facă griji atunci când vorbim de modul în care sunt întreținute acestea.
“Din punct de vedere al normelor impuse de Direcția de Sănătate Publică, vă asigur că nu sunt probleme. Dacă cineva are dovezi ale altor acțiuni, să se adreseze autorităților competente”, a spus Doruș.
Primarul Municipiului și managerul ApaVital se fac că nu văd imaginile surprinse de reporterii Actualitatea Tv, din incinta puțurilor de captare, cât și faptul că zona nu este una de siguranță cu acces controlat.


