O pășcăneancă înfrumusețează cu tradiția românească o zonă declarată teritoriul mafiei. Elena Ciobanu este originară din comuna Cristești și se bucură de aerul mediteranean de câțiva ani. A decis că viața îi oferă o nouă șansă în Italia și și-a urmat visul.
Pașii femeii s-au oprit în temutul orășel Alcamo Sicilia. Aici a pus bazele unei comunități de români care au păstrat tradiția noastră și dincolo de granițele țării. Elena organizează periodic evenimente tematice care le reamintesc românilor de viața de acasă, și totodată reușesc să atragă și atenția italienilor, care se declară fascinați de portul nostru popular.
Mai mult pășcăneancă a înființat și o asociația prin care încearcă să promoveze portul popular românesc în comunitatea italiană. De altfel asociația este denumită sugestiv Decebal și Traian, refăcând astfel, peste timp, legătura dintre cele două popoare.
Interesul italienilor a determint-o pe Elena să organizeze împreună cu administrația locală din Alcamo un spectacol cu cântece tradiționale și dansuri din România, iar de vineri, în Sala Rubino din localitatea italiană, se organizează și un vernisaj de costume tradiționale românești, dub patronatul Asociației Decebal și Traian, condusă de Elena Ciobanu.
Aproximativ 200 de persoane au dat curs invitației în ziua de vineri și de atunci, zilnic mai trec pragul și alți cetățeni.